Muntele Kinabalu (Malaezia - regiunea Sabah)

Am plecat din Brunei indreptandu-ne din nou catre Malaezia. De data aceasta regiunea Sabah, unde se afla Muntele Kinabalu. Mihai vroia sa urce pe acest varf, fiind unul dintre cele mai inalte din Asia.

Am ajuns in Kota Kinabalu, principalul oras din zona, cu un feribot de la Brunei la insula Labuan (8 euro/pers, aprox 1,5 ore) si un alt feribot de aici la Kota Kinabalu (17 euro/pers, aprox 4 ore). Ne-am cazat la North Borneo Cabin, un hostel foarte dragut si curat (10 euro/noapte - camera dubla cu baie la comun, mic dejun si internet incluse). De aici Mihai a plecat in marea aventura. Mai jos este relatarea lui despre aceasta experienta.

La intoarcerea lui am vizitat Muzeul Statului Sarawak si Muzeul Satului. Nu au fost extraordinare dar ne-au oferit o imagine mai completa despre acesta zona.

Posted by Mihai :)

Inca de la planificarea excursiei am avut pe lista si urcarea pe varful Kinabalu care, cu cei 4095m ai sai, este cel mai inalt din Asia de SE (si din teritoriul cuprins intre Himalaya si Papua). Varful Kinabalu este situat in statul Sabah, NE insulei Borneo, si este parte din Malaezia. M-am documentat cat de mult am putut inainte, atat din surse scrise, cat si de la alti turisti intalniti in calatorie, care parcursesera recent varful.

Varful se parcurge de obicei in 2 zile. Prima zi este consumata de ajungerea la baza Parcului National (2-3 ore cu autobuzul de la cel mai important oras de coasta – Kota Kinabalu), formalitatile si plata excursiei la Administratia Parcului, si urcarea pana la “tabara de baza” – cabana Laban Rata de la 3200m, unde se doarme peste noapte. Urmatoarea zi, dis-de-dimineata, pe la 2:30-3:00, se pleaca de la cabana pentru a urca pe varf si a prinde rasaritul, care in aceasta parte a lumii se intampla in jur de 6. Din cauza climatului de aici, vizibilitatea este de obicei mult mai buna dimineata decat dupa-amiaza, cand apar norii si de multe ori ploua. De mentionat ca aici se tine o cursa anuala – Mount Kinabalu International Climbathon, autointitulat “the World’s Toughest Mountain Race”, recordul de urcat plus coborat fiind undeva la 2,5 ore. Pentru cei interesati sa participe, consultati http://climbathon.sabahtourism.com/ :) Am plecat pe la 6:30 dimineata din Kota Kinabalu impreuna cu un tanar olandez care statea la acelasi hostel. In statia de autobuz a trebuit sa asteptam aproximativ 1 ora pana microbuzul nostru s-a umplut cu calatori; pe la 9:30 dimineata eram la intrarea Parcului. Acolo ne-am intalnit cu o canadiana, amica a olandezului, continuand excursia impreuna toti 3. Cost intrare Parc National – EUR 3/pers, cost asigurare (obligatorie) - EUR 1,5/pers, cost permis urcare varf – EUR 21,7, cost ghid (obligatoriu) - EUR 16,3 pentru intregul grup de 3 persoane. Cazarea de la Laban Rata este monopolizata de Suntera Sanctuaries, o companie privata, insa fara o rezervare la acea cabana cei de la administratia Parcului nu te lasa sa urci. Incercasem sa fac rezervare cu cateva zile inainte, insa convorbirea telefonica de la un post public se intrerupsese, si se pare ca rezervarea nu s-a realizat. Cu toate acestea, cei de la Suntera au reusit sa imi aloce o anulare, intrucat, fiind weekend, cabana era rezervata in intregime. Cost cazare – EUR 40/pers, inclusiv 4 mese.

De la intrarea in parc, am luat impreuna cu ghidul nostru malaezian un microbuz pana unde incepe cararea propriu-zisa, la aprox. 1900m. Traseul este foarte bine marcat si semnalizat, astfel ca rolul ghidului este de obicei minimal, acesta urcand in spatele ultimului din grup; la fiecare 500m distanta este un panou care arata lungimea traseului deja parcurs (de la inceperea urcarii pana la Laban Rata sunt aprox. 6 km) si altitudinea curenta. De asemenea, tot la fiecare 500m parcursi este cate un adapost pentru odihna, cu bazine cu apa potabila pentru realimentare si toalete amenajate. Din aceasta cauza, si a faptului ca ghizii sunt obligatorii, traseul este impecabil, nu am vazut aproape deloc gunoaie. Poteca este formata in mare parte din trepte, astfel ca nu este cel mai confortabil traseu de parcurs. Am mers intr-un ritm destul de rapid pe traseul pana la cabana, toti 3 fiind intr-o forma destul de buna. Pe masura ce urcam, vegetatia de tip jungla ceda in fata celei specific montane, mai rara, in special arbusti de inaltime mica. De la aprox. 3000m altitudine insa, am inceput sa resimt raul de altitudine, sub forma unei mici ameteli si dureri de cap, si a faptului ca oboseam vizibil mai repede. Primul a ajuns olandezul, in aprox. 3 ore, iar eu am ajuns dupa inca 1 ora, in jur de 14.

Ne-am cazat la cabana, dupa care am asteptat servirea cinei, care incepea la orele 17. Am luat o aspirina si un nurofen, contra simptomelor raului de altitudine. Cabana este de calitate semnificativ mai buna fata de cele din Romania; camera noastra avea 4 paturi, toalete si dusuri calde fiind la comun. Am mancat de seara, dupa care am mers la culcare pe la 19, avand in vedere ca stabilisem cu ghidul nostru sa reluam urcarea pe la 3 dimineata. Am dormit foarte bine, iar cand m-am trezit ma simteam excelent.

Am plecat probabil ultimii din cabana, afara fiind cam 9 grade Celsius. Am continuat ritmul bun pe traseul spre varf, depasind multi alti turisti, in special malaezieni de diverse varste, cei mai multi parand sa aiba relativ putina experienta montana. Pe la 3300-3400m altitudine vegetatia a inceput sa dispara, muntele devenind foarte spectaculos, o adevarata masa stancoasa. Am continuat ritmul incet dar constant, pe la 5:15 ajungand pe varf, unde erau deja inca aproximativ 10 turisti, aproape toti occidentali. Am asteptat impreuna rasaritul la o temperatura aproape de zero, pe la 5:50 dimineata fiind deja cateva zeci de turisti pe si imprejurul varfului. Imediat ce a inceput sa apara soarele s-au declansat aparatele foto. Spre deosebire de cei mai multi masivi muntosi, Kinabalu are un singur varf cu adevarat inalt, astfel incat de pe el se poate vedea foarte departe, probabil pe o raza de cateva sute de km.

Putin dupa 6 dimineata am inceput coborarea. La postul de control de la 3800m am fost intrebati daca dorim si un certificat atestand ca am urcat pe varf (EUR 2,2) :) Pe la 7:30 am ajuns la Laban Rata, infometati pentru micul dejun. Apoi ne-am facut bagajele si pe la 10 am pornit catre baza muntelui. Dupa aproximativ 2,5 ore eram la finalul cararii, insa muschii picioarelor s-au resimtit inca 3-4 zile dupa aceasta calatorie :)

In concluzie, a fost o tura excelenta, in care am avut noroc de vreme foarte buna, fara ploaie deloc, si vizibilitate perfecta de pe varf. De asemenea, am atins cea mai inalta altitudine de pana acum si am resimtit pentru prima data efectele altitudinii asupra corpului, si am testat remediile impotriva ei (odihna si relaxarea 1-2 zile la fiecare 1000-1500m altitudine sunt foarte importante si eficace).