In Yogyakarta am fost la cele doua palate ale Sultanului (care este guvernatorul regiunii si este ales pe viata), la Muzeul Sono-Budoyo si la un spectacol cu papusi wayang kulit. Am mai vizitat insa si doua temple foarte mari situate in afara orasului: Prambanan (templu hindus) si Borobudur (templu budist).
In prima zi am fost la Pakualaman Kraton (palatul mic al Sultanului), la Muzeul Sono-Budoyo si la Prambanan.
La Pakualaman Kraton se intra pe baza de donatie (noi am dat 0,4 euro/pers), dar zona vizitabila nu e foarte mare iar unde e mai interesant nu iti este permis sa fotografiezi. Muzeul este destul de ponosit, iar unul dintre paznicii palatului te supravegheza pe tot parcursul vizitei. :(
Muzeul Sono-Budoyo este micut dar interesant. O sa gasiti aici masti si papusi de mai multe feluri, instrumente pentru fabricarea batik-ului precum si mai multe modele de batik specifice zonei. Noi am avut chiar si un ghid voluntar (pentru ca i-a placut de noi) care ne-a povestit mai multe despre exponate. 
La templul hindus Prambanan se ajunge foarte usor cu autobuzul local 1A (0,2 euro/pers). E aproximativ o ora pana acolo. Din fericire orasul beneficieaza de linii de autobuz similare cu Trans Jakarta (numite aici TransJogja), astfel ca a fost o calatorie placuta. Surpriza mai putin placuta a venit cand am vazut pretul biletului pentru turisti la templu – 9 euro/persoana + inca 6 euro daca vroiai si ghid. Poate nu vi se pare mult, dar pretul pentru indonezieni este de 0,5 euro. :((( 
Templul este format din mai multe “turnulete” dedicate diferitilor zei, iar cel mai mare lui Shiva. Peretii turnuletelor sunt sculptati si ne dezvaluiesc mai multe legende despre iubire si razboi. In cel mai mare se poate chiar intra desi spatiul e destul de mic si urat mirositor. In mod sigur ar fi fost mult mai interesant cu ghid dar ni s-a parut cam mult.
Pentru a ne mai trece supararea au aparut, in timp ce vizitam templul, cateva caprioare superbe. Ne-a placut ca erau destul de blande si probabil obisnuite cu oamenii, astfel ca am reusit sa le vedem de aproape. 
De doua ori pe saptamana se tin si spectacole de balet Ramayana, iar cele din aer liber, din sezonul uscat (mai-octombrie), se pare ca sunt impresionante. Noi puteam ramane la unul restrans (doar 50 actori, fata de 200 la cel din sezonul uscat), insa am decis sa revenim la Yogyakarta.
In seara aceleiasi zile ne-am hotarat sa vedem spectacolul de papusi (0,8 euro/pers) de la Muzeul Sono-Budoyo. A fost destul de interesant deoarece puteai sa te misti liber prin sala si sa vezi ce se intampla si in spatele scenei (era adresat in special turistilor). E un spectacol destul de complex la care participa, in afara de maestrul papusar, 4 cantareti si mai multi instrumentisti. Aici am avut ocazia sa si ascultam instrumentele muzicale pe care le-am vazut in muzee. Singurul neajuns este faptul ca nu exista traducere in engleza si nu poti urmari firul povestii. Din acest motiv nu am rezistat mai mult de o ora si am plecat. 
In a doua zi am vizitat Kraton (palatul principal al Sultanului) si apoi Borobudur. Dintre cele doua palate ale Sultanului, cel mai mult ne-a placut acesta. Aici, in costul biletului (0,3 euro/pers), era inclus si un ghid care ne-a povestit despre Sultan si familia acestuia, traditii, simbolistica obiectelor expuse, dar cel mai important, ne-a dat cateva sfaturi foarte utile pentru a mai economisi niste bani la Borubudur. :) De la acest ghid am aflat si ce fac tinerii casatoriti in noaptea nuntii. Mediteaza toata noaptea pentru a avea o casnicie fericita. :)) Ce credeati? :)) Poate din acest motiv rata divorturilor e mai mica la ei. :)))
Datorita ghidului am ajuns si la un atelier in care mesteri locali faceau “batik” (arta picturii pe panza de bumbac sau matase). E un proces dificil, cu multe etape, dar care arata si o fata mai frumoasa a Indoneziei. 
Drumul de la palat pana la atelier l-am parcurs cu mijlocul de transport traditional – un fel de bicicleta cu o bancuta in fata, numit becak. A fost destul de amuzant.
Pentru templul de la Borubudur trebuie schimbate 2 autobuze dar se ajunge destul de repede (1,5 ore). Trebuie insa sa fiti atenti la pretul biletului (0,8 euro/pers). Soferii sunt foarte dornici de a face un ban in plus pe seama noastra.
Ajunsi la Borubudur am ascultat de sfatul ghidului si nu am intrat pe la intrarea pentru turisti (unde biletul ne-ar fi costat 10 euro), ci am cautat intrarea pentru localnici (se pare ca poti spune ca locuiesti in Bali si poti intra astfel mai ieftin). Aceasta intrare trebuia sa fie undeva in dreapta insa noi nu am gasit-o. Am gasit totusi o poarta printre randurile comerciantilor din fata templului pe unde am intrat fara sa platim nimic (e in dreapta intrarii pt turisti mergand pe langa gard). Cu toate ca nu a fost prea frumos din partea noastra, ne-am bucurat destul de mult ca i-am pacalit si noi, nu numai ei pe noi. Templul ni s-a parut parca mai frumos decat cel hindus. Este in forma de lotus avand la nivelele superioare un fel de clopote gigant in care erau statui ale lui Budda. Legenda zice ca trebuie sa il atingi pe Budda din interiorul lor pentru a avea noroc. :)
In Yogyakarta ne-am intalnit si cu un roman – Alex (alex.dordeduca.ro) – care studiaza aici de 8 luni limba indoneziana. El parea ca s-a adaptat foarte bine la modul de viata al indonezienilor si chiar ar dori sa petreaca o perioada mai mare de timp aici. Adevarul este ca acest oras e chiar frumos si merita vizitat.
Trebuie sa va mai spun ca de-a lungul calatoriei noastre in Indonezia am fost surprinsi de cati oameni stiau de Romania datorita “footbal superstar Adrian Mutu” si “Sivu”. Stiau mai bine decat noi la ce echipe joaca. :)) Au fost cativa care stiau si de Nadia Comaneci, dar mult mai putini. Ziceau insa ca Romania e foarte buna la gimnastica. :)
Yogyakarta a fost cam singurul oras din Indonezia de care ne-a placut astfel ca il parasim cu regret, dar cu speranta ca poate si alte orase vor lua exemplu de la el. Poate daca Sultanul este ales Presedinte in 2009, caci va candida la acesta functie. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu