In Bukit Lawang ne-am cazat la Jungle Inn, unde am avut o camera foarte interesanta cu o stanca servind drept perete si cu balcon catre o cascada micuta (11,5 euro/noapte, camera cu baie proprie). Din pacate, in a doua seara, jungla s-a gandit sa vina mai aproape, si a trimis un sarpe (de aproximativ 1m lungime) sa ne viziteze :) Din cate am inteles era un sarpe neveninos insa sperietura a fost de proportii. Angajatii hostelului au spus ca e prima data cand s-a intamplat asa ceva dar nu stiu ce sa spun...
In prima zi nu am facut altceva decat sa ne odihnim, mai ales ca am ajuns pe seara, insa in a doua zi am contractat un ghid pentru o excursie de o zi in jungla (25 euro/pers) si coborare pe rau cu camere de tractor umflate (10 euro/pers). Plimbarica in jungla a fost destul de epuizanta dar am avut ocazia sa invatam cate ceva despre viata localnicilor, plantele din zona si, mai ales, sa vedem 5 urangutani semisalbatici la ei acasa. Pe langa asta Mihai a degustat si un fruct local – durian – renumit pentru mirosul lui neplacut (motiv pentru care este singurul fruct interzis in mijloacele de transport in comun si in hoteluri) dar foarte bun pentru divese afectiuni ale stomacului. :)
A treia zi ne-am hotarat sa plecam, nu inainte de a vizita si centrul de reabilitare, situat chiar langa hostelul nostru. Aici am vazut insa numai doi urangutani. Se pare ca restul de 14 isi gasisera singuri de mancare in jungla si nu au mai venit la masa de dimineata. :( Am avut parte totusi de un mini spectacol dat de unul dintre urangutani. O fata, care se afla si ea in vizita aici, purta o bandana portocalie ce i s-a parut foarte frumoasa urangutanului, motiv pentru care s-a gandit sa o ia – de pe capul fetei. :) Sperietura a fost mare deoarece pot fi foarte periculosi, unii chiar si musca oamenii. Fata a scapat cu cateva zgarieturi superficiale si cu bandana roasa pe la colturi. :) Urangutanul vroia sa fie si el frumos, cu bandana pe cap. :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu