Jurnal de calatorie

Tadlo (Laos)

2009-01-15T12:26:00.011+02:00

Am plecat din Vang Vieng cu gandul la excursia pe elefant, pe care urma sa o facem in Tadlo. Aici se ajunge insa destul de greu. Din Vang Vieng a trebuit sa luam un autobuz inapoi in Vientiane care face aproximativ 4 ore (2,5 euro/pers). Noi am ales autobuzul local deoarece era mai ieftin. Pentru cei care nu vor sa traiasca senzatii tari in autobuzul supraaglomerat :) exista si alte variante de transport, la pret dublu sau triplu, ce pot fi contractate prin diverse agentii de turism.

Din Vientiane am luat un alt autobuz, unul de noapte, pana in Pakse (aprox 10-12 ore, 14,2 euro/pers). Din pacate, in ciuda faptului ca era destul de confortabil nu am reusit sa ne odihnim prea bine. In statia de autobuz din Vientiane opereaza mai multe firme care ofera acelasi lucru la acelasi pret si e destul de greu sa iti dai seama ca sunt firme diferite. Din acest motiv noi am fost pacaliti si am ajuns in autobuzul cu scaune in loc sa mergem cu cel care avea paturi, ambele fiind la acelasi pret. :(

Ajunsi in Pakse am luat micul dejun si ne-am interesat de oferte pentru calatoria cu elefantul. Agentiile de turism de aici ofera la 10 dolari/pers o excursie prin satele din zona, dar nu si ce vroiam noi, asa ca am ales sa mergem mai departe tot pe cont propriu.

Am luat un alt autobuz local catre satucul unde sunt cazati elefantii :) - Tadlo (aprox 2 ore, 1,7 euro/pers). Acesta a fost chiar acceptabil fata de cel de la Vang Vieng la Vientiane, mult mai curat si mai putin aglomerat.

In Tadlo, spre surprinderea mea, preturile cazarilor erau destul de mari, comparabile cu cele din capitala. Cei mai multi ofera camarute din bambus si lemn, cu baie proprie sau comuna (intre 2 si 5 euro/noapte), dar care nu prea te fac sa te simti in siguranta, mai ales noaptea, cand insectele isi fac de cap si este si foarte frig. :) Complexele mai luxoase ofera camere la preturi incepand cu 5 euro (camere de lemn) si ajungand la 28 euro/noapte (camere din beton). Noi am gasit cazare in camera din beton, destul de mare si curata la Sipaseuth Guest House (6 euro/noapte, camera cu baie proprie si internet gratuit).

Excursia cu elefantul se poate contracta de Tadlo Lodge (7 euro/pers pentru 1,5 - 2 ore), care este chiar peste drum de Sipaseuth Guest House. Deoarece elefantii erau ocupati pana peste urechi :) cu cererile turistilor a trebuit sa asteptam pana a doua zi pentru a-i putea intalni. E bine de facut rezervare, dar nu am stiut, si nici nu ne asteptam la asta.

Calatoria pe elefant a fost fantastica. Ne-a fost un pic frica la inceput, dar apoi ne-am obisnuit si ne-am lasat leganati prin padure de marea doamna, caci a fost o femela elefant. :) Mahutul (soferul de elefant), i-a cantat “doamnei” iar noi am stat cumintei in scaunele noastre incercand sa profitam de fiecare clipa. Aceasta ne-a purtat prin padure si apoi peste un raulet din apropiere fara sa faca nazuri.:) Parca arata altfel cascada cand eram in mijlocul ei, pe elefant. :) Pot spune ca nu ne-am plictisit nicio secunda din cele doua ore petrecute pe spatele elefantului. A fost o experienta foarte interesanta, pe care nu ar trebui sa o ratati, daca va aflati in zona. :)

Dupa plimbarica am luat un autobuz inapoi spre Pakse, pentru a ne indrepta apoi catre Si Phan Don.

Vang Vieng (Laos)

2009-01-06T10:51:00.007+02:00

Am ajuns la Vang Vieng pe la pranz, cu un autobuz de la Luang Prabang (8 euro/pers). Calatoria s-a desfasurat fara probleme, insa, trebuie sa va atentionez ca drumul e plin de curbe, iar celor mai multi laotieni li se face rau. Sfatul meu este sa va gasiti o preocupare sau sa dormiti si sa incercati sa nu le dati atentie, desi zgomotele specifice raului de masina sunt greu de ignorat. Inca de cand am coborat din autobuz am fost surprinsi de simplitatea locului. Vang Vieng este mai mult un sat decat un oras. Ca sa ajungi in centru, de unde te lasa autobuzul, trebuie doar sa traversezi pista vechiului aeroport. Cazarile sunt si aici pentru toate buzunarele. Noi am ales Amphone Guest House, unde am gasit o camaruta micuta dar curata, cu baie propie la 6 dolari/noapte.

Am petrecut in acest oras o zi si jumatate. De aici se pot organiza plimbari pe rau cu caiacul sau cu un fel de colaci imensi de genul camerelor de tractor (tubing), pentru care este si renumit orasul, sau se pot vizita niste pesteri din apropiere. Din pacate noi nu am putut sa facem prea multe lucruri deoarece oboseala si-a spus cuvantul, si lui Mihai i-a fost un pic cam rau. Ne-am bucurat insa de mancarea unui restaurant micut din apropiere si de imagini inedite din oras.

Ne-am hotarat ca Laos este una dintre tarile in care ne vom intoarce cu singuranta, si, cel mai probabil, si in Vang Vieng pentru a experimenta “tubing-ul” :) Pentru moment ne multumim insa cu ce am vazut si ne indreptam catre Pakse.

Luang Prabang (Laos)

2009-01-06T10:49:00.012+02:00

De la Vientiane la Luang Prabang am luat un autobuz de noapte care a facut aproximativ 12 ore (9,2 euro/pers – 250 km). Nu a fost tocmai odihnitor deoarece toata noaptea am ascultat muzica. Se pare ca laotienii asculta muzica aproape tot timpul si acum nu se putea altfel. :( Chiar si autobuzul era dotat cu luminite care se aprindeau in ritmul muzicii. :))) Bine ca nu au fost aprinse si ele toata noaptea. :)

De la statia de autobuz pana in centrul orasului se poate lua un tuk-tuk (aprox 2-3 km – 0,4 euro/pers) sau se poate merge pe jos, in cazul in care nu aveti bagaje prea grele. Ajunsi in centru e relativ usor sa gasiti o cazare in functie de bugetul alocat excursiei. Noi ne-am cazat la Chantaphone Guest House – 7,6 dolari/noapte, camera dubla cu baie la comun, apa si banane gratuit. :)) Ajungand in Luang Prabang destul de dimineata (in jur de 7), am fost martorii unei ceremonii mai speciale. Este vorba despre colectarea orezului de la localnicii binevoitori de catre calugarii budisti. E o ceremonie foarte importanta pentru ei, si e bine de observat fara a interveni.

Desi eram un pic obositi datorita calatoriei pana aici, ne-am hotarat sa iesim la vizitat. Primul obiectiv a fost Muzeul Palatului Regal (2,5 euro/pers). In cladirea impunatoare sunt expuse cateva obiecte si diverse cadouri ale familiei regale. Ne-a surprins simplitatea dormitoarelor si a hainelor regale. Din pacate am reusit sa fac numai 2-3 poze deoarece fotografiatul era interzis, si am fost sub stricta observatie pe toata durata vizitei.

Am mers apoi la Templul Wat Xieng Thong, situat la cativa metri departare de muzeu, pe malul raului Mekong (1,7 euro/pers). Cladirile sunt frumos decorate, desi un pic cam incarcate pentru gustul nostru. Se poate observa cu usurinta ca s-a lucrat mult timp la ele, fiecare centimetru avand o anumita semnificatie.

Mergand prin Luang Prabang e imposibil sa nu vedeti si temple mai mici, recent construite, dar la fel de interesante si de frumoase. De obicei, intrarea este gratuita. Important este sa nu ii deranjati pe calugari. Un alt templu vizitat a fost Phoutthal Awanh, situat pe dealul din fata Muzeului Palatului Regal (1,7 euro/pers). Templul in sine nu a fost prea diferit de ceea ce vazusem pana acum, insa privelistea de la acea inaltime era destul de frumoasa.

A doua zi ne-am hotarat sa incercam ceva nou – mersul cu caiacul. Am contractat, impreuna cu alte 4 persoane, o plimbare de o zi cu caiacul pe un afluent al Mekongului (23 dolari/pers). A fost foarte interesant si, pe alocuri infricosator, dar ne-am descurcat mai mult decat onorabil. Am reusit sa nu cadem in apa si am facut si ceva muschi vaslind aproximativ 20-25 km. :)

Peisajul ne-a lasat fara cuvinte. Eram efectiv inconjurati de munti. Din cand in cand mai intalneam cate o casa sau doua ale localnicilor care ne urau “Sabaidee” (buna ziua/ bine ati venit). Am fost fermecati de acest loc atat de frumos.

In ultima zi am mers sa vedem o pestera faimoasa pentru statuile lui Buddha, din interiorul ei –Pak Ou - si apoi cascada Kuang Si (10 euro/pers drumul, 1,7 euro/pers intrarea la fiecare obiectiv). Pentru a ajunge la pestera se merge cu o barca pe Mekong aproximativ 1-2 ore, in functie de barca. A noastra a facut cam 3 ore pentru ca s-a cam stricat pe drum. Bine ca aveau statii de benzina/service pe rau, desi nu aratau chiar cum ne-am fi asteptat noi. :)

Pestera in sine nu ne-a impresionat in mod deosebit, fiind destul de mica si oarecum artificiala. Nici imaginea micilor intreprinzatori care incearcau sa ne vanda pasari pentru a fi eliberate nu ni s-a parut prea imbietoare. Peisajul care ne-a acompaniat tot drumul a fost insa superb.

La cascada se poate ajunge cu masina/motocicleta. Drumul trece prin cateva satuce, astfel ca am putut vedea cum traiesc si oamenii de la tara. Atat barca cat si masina, in cazul excursiilor contractate prin agentii, opresc in satuce de acest tip. Aici insa, turistii sunt indrumati sa cumpere ceva din produsele locale (de obicei tesaturi realizate manual), expuse de-a lungul aleii pavate special pentru ca turistii sa nu se murdareasca pe pantofi. :(

Ajunsi la cascada am fost placut surprinsi de frumusetea locului. Parcul din jurul acesteia era foarte curat si frumos amenajat. Cei mai curajosi pot face baie in lagunele create de apa albastruie provenita de la cascada. Trebuie sa va avertizez ca apa, desi foarte atragatoare, e cam rece. :(

Am ajuns la hostel epuizati, dar cu o placere imensa ca am putut vedea si experimenta aceste locuri minunate. Urmatoarea oprire – Vang Vieng.

Vientiane (Laos)

2008-12-30T10:46:00.006+02:00

Din Vietnam se poate ajunge in Laos numai cu autobuzul sau cu avionul. Cum avionul era destul de scump (aproximativ 200 de dolari/pers), am ales autobuzul (17 dolari/pers). De la Hanoi la Vientiane, capitala Laosului, se face intre 22 si 24 de ore cu autobuzul, 24 de ore de cosmar, cum aveam sa aflam destul de curand. Am zis ore de cosmar deoarece la agentie ti se prezinta un anume tip de autobuz, iar la fata locului este altul – unul supraaglomerat si suprasaturat de bagaje pe acoperis, in cala si inauntrul autobuzului (ocupand astfel spatiile pentru picioare de la toate scaunele). Nu ne venea sa credem ca vom sta atatea ore in spatiul acela minuscul. In ciuda protestelor noastre nu am reusit mare lucru – am eliberat o bancuta si am stat cuminti acolo toata noaptea.

Cand credeam ca lucrurile s-au mai linistit si reusisem sa atipim am fost treziti de un grup de turisi care aveau si ei bilete pentru acelasi autobuz. Am fost surprinsi sa vedem ca intr-un autobuz cu 40 locuri pot incapea peste 50 de persoane :) Noii calatori au fost nevoiti sa stea pe jos, pe culoarul dintre bancute, peste bagaje. Cea mai mare provocare a fost coborarea la toaleta. Trebuia sa fi un bun acrobat pentru a ajunge la usa.

Peisajul a fost insa foarte frumos, in special in Laos.

In jur de 7 dimineata am ajuns la punctul de frontiera. Aici am fost surprinsi de “taxa de stampila” de 1 dolar, pe care a trebuit sa o platim pentru a putea iesi din Vietnam. Cum nimeni nu vorbeste engleza e mai bine de platit fara a pune prea multe intrebari. De asemenea, e bine de avut dolari, deoarece rata de schimb oferita de functionarii de frontiera este extrem de dezavantajoasa turistilor. Viza de Laos se poate obtine pe loc, la punctul de frontiera laotian – 30 de dolari pentru 1 luna. In cazul in care turistul nu are 1 poza de pasaport disponibila, se plateste o taxa de suplimentara de 1 dolar, plus 1 dolar taxa administrativa. Formalitatile au durat aproximativ 2-3 ore deoarece sunt destul de multi cei care isi iau viza de aici, intre cele doua puncte de frontiera se merge pe jos (cum nici macar in Indonezia nu s-a intamplat), iar autobuzul este verificat in amanunt de ambele parti. :( Am ajuns in Vientiane pe la ora 17. De la statia de autobuz (din sud) pana in centru a trebuit sa luam un tuk-tuk (2 dolari/pers), deoarece sunt cam 10 km. Dupa o jumatate de ora am gasit si o cazare rezonabila – 8 dolari/noapte, camera dubla cu baie proprie – la Bouasy Guest House. Recomandarile din Lonely Planet isi cam dublasera preturile intre timp. Se pare ca aparitia in acest ghid le-a marit veniturile in mod substantial.

Seara, am luat cina pe malul raului Mekong, la unul dintre acele restaurante care apar la apusul soarelui. Preturile sunt mult mai bune decat la restaurantele din centru iar mancarea a fost extraordinara – mai ales ca eram cam infometati. :))

In timp ce savuram micul dejun a doua zi, am remarcat cat de linistita este aceasta capitala, de aprox. 500 mii de locuitori, in special comparativ cu forfota si haosul din Vietnam. Aceasta atmosfera este reflectata si de locuitori, care par foarte senini, zambitori si calmi. A doua zi am inchiriat doua biciclete (1,25 euro/zi) si am plecat la drum. Prima oprire a fost Ambasada Cambogiei, unde trebuia sa rezolvam cu viza. Am descoperit ca procedura e foarte simpla si am putut sa luam viza in aceeasi zi contra sumei de 20 de dolari/pers. Cu aceasta viza se poate sta 3 luni in Cambogia, incepand cu data eliberarii.

Bicicland cu forta am ajuns apoi la Patuxai – un fel de arc de triumf, decorat in stil propriu. Pentru a urca se plateste o taxa de 0,25 euro/pers. Acest monument a fost construit de-abia in urma cu aprox. 50 de ani, dar ofera o priveliste excelenta asupra orasului si va puteti delecta privirea si cu diverse produse traditionale expuse in magazinul din interior. Nu uitati sa negociati insa!

Ne-am oprit apoi la Pha That Luang (0,4 euro/pers) – templul cel mai important din Vientiane. In cazul in care il gasiti inchis pentru pauza de pranz, nu va suparati – cele mai frumoase cladiri sunt in jurul templului si sunt gratis. :)

Urmatoarea oprire a fost la Muzeul National. Nu este foarte mare, dar contine cateva informatii interesante despre istoria si cultura Laosului. Fotografierea este interzisa, insa daca va strecurati pe langa putinii paznici ai muzeului puteti face cateva poze interesante. :)

Muzeul Sisaket a fost ultimul obiectiv vizitat in acea zi (0,4 euro/pers). Acesta este, de fapt, un templu destul de vechi si relativ micut. Arhitectura e destul de interesanta, combinand elemente din cultura laotiana cu elemente din cea franceza.

In seara aceleiasi zile am mers la un spectacol de muzica si dans traditional (7 dolari/pers). Spectacolul s-a tinut intr-o sala micuta si a durat aproximativ o ora, insa ne-a placut foarte mult. Artistii ne-au incantat cu 2 melodii si 10 dansuri specifice diverselor triburi laotiene, urmand ca la final sa ne invete cum sa dansam in stil laotian. :)

A doua zi am luat un autobuz local (0,4 euro/pers) si am mers la Buddha Park (0,4 euro/pers intrarea + 0,25 euro pentru fotografiat), situat la aproximativ 25 de km distanta de Vientiane. Aici am fost absolut incantati de multitudinea de statui, fiecare infatisand o anumita zeitate sau diverse pozitii ale lui Buddha. In mod normal, oricare dintre ele ar fi putut deveni o atractie turistica in sine, daca ar fi fost amplasata intr-un templu.

La intoarcere, ne-am oprit undeva aproape de hotelul nostru, la un alt templu – Hophrakeo (0,4 euro/pers). Cladirea principala este destul de impresionanta, in special privita de afara. Inauntru insa nu e mare lucru de vazut.

Trebuie sa va atentionez ca in toate templele din Laos, inclusiv unele muzee, se intra doar descaltati. Din acest motiv e mai bine sa aveti papuci sau sandale – e mai usor :)

Am petrecut in Vientiane un Craciun mai putin obisnuit pentru noi, dar absolut minunat. Ne-am bucurat de fiecare clipa si de fiecare raza de soare. Am fi vrut sa mai ramanem aici, caci e foarte usor sa te indragostesti de acest oras, dar timpul ne presa. De aici am plecat spre Luang Prabang.

Hanoi (Vietnam)

2008-12-23T10:39:00.000+02:00

Hanoi este capitala Vietnamului si al doilea oras ca populatie din tara, asa ca trebuia sa il vedem. :) Pentru a ajunge aici am calatorit cu autobuzul de noapte. A fost un drum destul de lung si obositor, desi am mers cu un autobuz cu paturi – 14 ore. Din pacate, chiar din primele momente in oras, am avut parte de un episod neplacut. Autobuzul ne-a lasat undeva la intrarea in Hanoi, la aproximativ 5-6 km de centru (spre deosbire de celelalte orase, unde am fost intotdeauna lasati in centru), pe motiv ca e prea mare pentru a circula in acea zona. De aici trebuia sa fim preluati de un autobuz mai mic pana la statia din oras, insa acest lucru nu s-a mai intamplat, si am fost oarecum fortati de imprejurare sa mergem la un anume hotel, care isi trimisese emisarul in statie, si care ne asigura transport gratuit pana acolo. Hotelul era ieftin, dar camerele cam murdare si neaerisite asa ca am preferat sa cautam altceva, ca si celelalte persoane din autobuzul cu care venisem. In fata acestei situatii, si a faptului ca am refuzat sa platim suma ceruta de ei, in mod abuziv, pe transport, unul dintre functionari a reactionat foarte violent, atat verbal cat si fizic. Nu ne venea sa credem ca ca am devenit, in plina strada, personajele unui astfel de conflict. Am trecut insa peste acest episod si ne-am cazat la hotelul Ha Noi Boutique, care ne-a oferit o camera micuta dar curata. (12 dolari/camera dubla cu baie proprie, internet gratuit). S-a dovedit a fi destul de greu sa gasim cazare la un pret acceptabil in Hanoi. Se pare ca orasul e destul de scump. Am inceput sedinta de vizitare cu una dintre cele mai vechi case din oras (0,2 euro/pers). Situata pe strada Ma May (zona comerciala importanta), casuta a fost usor de gasit, si ni s-a parut destul de frumoasa.

Am ajuns apoi la un templu situat pe o insulita din lacul principal al orasului – Hoan Kiem. Era un templu modest, fara o mare importanta arhitecturala.

Plimbandu-ne prin Hanoi am ajuns si la Complexul Ho Chi Mihn (bilet intrare Muzeul Ho Chi Minh - 1 euro/pers). Aici o mare atractie, pe langa muzeele din zona, este Mausoleul lui Ho Chi Minh, unde se poate vedea trupul imbalsamat al acestuia, cand nu se afla la intretinere in Rusia (septembrie – inceputul lui decembrie) :)))) Desi Ho Chi Minh era “acasa”, nu am reusit sa il vedem deoarece “programul de audiente” se terminase. Atentie, fotografierea nu este permisa! Poate nu e fotogenic. :)))

In plimbarile noastre am ajuns si la o biserica catolica destul de interesanta - St Joseph Cathedral. Cu uimire, am observat ca erau destul de multi oameni la slujba.

Seara ne-am hotarat sa mergem la un spectacol specific Vietnamului – teatru de papusi pe apa (7 dolari/pers). A fost interesant si placut. Nu au traducere, dar e destul de usor de urmarit.

A doua zi ne-am hotarat sa vizitam, inainte de plecare, Templul Literaturii (0,2 euro/pers), care este de fapt cea mai veche universitate din Vietnam. Acesta a fost destul de dragut, si am avut ocazia sa vedem si un spectacol de muzica traditonala. Muzicienii foloseau niste instrumente pe care nu le mai vazusem pana acum si am fost placut impresionati de reprezentantie.

Sederea in Hanoi a fost scurta deoarece orasul ni s-a parut foarte agitat si obositor. Motocicletele si forfota continua, alaturi de mirosurile, nu intotdeauna placute, ale pietelor ambulante nu ne-au atras prea mult. Desi mai erau cateva obiective turistice pe care nu am reusit sa le vedem ne-am hotarat ca e mai bine sa plecam spre Laos.

Hue (Vietnam)

2008-12-23T10:38:00.000+02:00

Autobuzul de la Hoi An la Hue face aproximativ 6 ore. Pentru noi a fost o calatorie relaxanta, mai ales ca am mers cu un autobuz cu paturi. Se pare ca cel cu scaune, cu care trebuia sa mergem, era stricat. :) Trebuie sa fiti totusi atenti in cazul in care patiti asa ceva, deoarece pe noi vroiau sa ne puna sa platim o diferenta de pret. Nefiind vina noastra ca autobuzul era stricat, am refuzat cu fermitate propunerea si pana la urma nu a trebuit sa mai platim nimic in plus. :) In Hue ne-am cazat la hotelul Nguyen Tri Phuong (7 dolari camera dubla cu baie proprie, internet inclus). Am negociat pretul si aici, binenteles. :) Ajungand pe la pranz si avand dupa-amiaza libera ne-am hotarat sa ne plimbam un pic prin imprejurimi. Distantele fiind relativ mici am mers pe jos. Exista insa “soferi” de tricicleta sau motociclisti care va vor face diverse oferte de transport.

Primul obiectiv de pe lista a fost Orasul Interzis Purpuriu (varianta vietnameza). La intrare, ca si in China, te intampina portretul dictatorului favorit – Ho Chi Minh, in acest caz.:) Dupa ce am trecut de poarta am ramas, insa, uimiti de gradul de degradare in care se aflau cladirile. Exista vreo doua-trei incaperi in care poti sa vezi cateva obiecte destul de vechi si cam atat. Ne-am plimbat prin curtea imensa descoperind un templu care arata cat de cat mai bine, si ne-am gandit ce diferenta enorma e intre Orasul Interzis din China si cel de aici. :(

A doua zi ne-am aventurat in afara orasului pentru a vizita cateva temple si pagode. Pentru asta am inchiriat doua biciclete (1 dolar/zi/bicicleta) si am imprumutat o harta a zonei. Ne-am descurcat destul de bine si chiar ni s-a parut amuzant sa ne amestecam in marea de motociclisti si biciclisti vietnamezi. Am scapat astfel si de nenumaratele propuneri de fi plimbati cu tricicleta. :)

La prima pagoda am avut surpriza de a ni se cere bani pentru parcarea bicicletei. :))) Se pare ca aici tot vietnamezul e afacerist. :)) Am refuzat plata, bineinteles, si ne-am continuat vizita. Pagoda s-a dovedit a fi micuta si putin atractiva.

Urmatoarea oprire a fost Mormantul Imparatului Tu Duc (bilet intrare 2,2 euro/pers). Aici am fost intampinati de cladiri gri intr-o stare de degradare mai mult sau mai putin avansata. Poate a fost si ploaia de vina, insa ni s-a parut ca se putea mai bine. Informatiile despre cladiri si obiecte erau destul de putine iar mormintele, in sine, prost intretinute. Ceea ce a mai ramas din cladiri arata ca pe vremea imparatului Tu Duc erau frumos colorate si impunatoare. Pacat ca nu au fost pastrate asa.

Am plecat mai departe la urmatorul obiectiv – Mormantul Imparatului Minh Mang (bilet intrare 2,2 euro/pers). Am ajuns aici destul de greu, fiind la o distanta considerabila de oras si de celalalt mormant. Din pacate s-a dovedit a fi si mai putin atractiv, asa ca dupa ce ne-am plimbat putin ne-am indreptat catre oras.

Un ultim obiectiv in Hue a fost Pagoda Thien Mu. Aici am surprins niste invatacei destul de amuzanti si niste animale de templu la care nu ne gandisem pana acum – iepurii. :)

Am lasat in urma Hue indreptandu-ne spre Hanoi. Am auzit destul de multe despre acest oras, asa ca eram dornici sa vedem ce e adevarat si ce nu. :)

Hoi An (Vietnam)

2008-12-22T10:33:00.007+02:00

De la Nha Trang la Hoi An este o calatorie de aproximativ 8 ore, astfel ca am luat un autobuz de noapte. Ajunsi la destinatie am fost luati prin surprindere de preturile destul de mari practicate de hotelurile din zona, in comparatie cu ce experimentasem in Dalat si Nha Trang. Am gasit insa hotelul Nguyen Phuong, curat si relativ aproape de centrul istoric, la 8 dolari/camera dubla cu baie proprie si internet gratuit. Avand doar o zi la dispozitie pentru a vizita orasul, dupa ce am scapat de bagaje, am pornit la drum. De la hotel pana in centru a fost o plimbarica de 10-15 min. Aici sunt reunite mai multe cladiri cu semnificatie istorica si diverse muzee. Biletul de intrare este standard – costa 3 euro/pers si permite intrarea la 5 obiective. Noi am vizitat un muzeu cu vase din ceramica, o casa traditionala foarte veche, un pod japonez, un templu si am fost la un spectacol de muzica si dansuri traditionale. Obiectivele turistice ni s-au parut frumoase si interesante, desi nu foarte mari. Arhitectura e simpla dar linistitoare. Ai vrea sa te tot plimbi pe aceste stradute.

Ne-a placut in mod deosebit spectacolul de muzica si dans traditional. Sala de spectacol era micuta, pe o strada un pic cam inghesuita, aproape de piata, si am gasit-o mai greu, dar a meritat efortul.

Plimbandu-ne prin acest orasel am avut ocazia sa vedem si un cortegiu funerar. In mod normal, nu ar fi ceva dorit sau iesit din comun. Pozele, insa, cred ca or sa vi se para interesante. Aici culoarea doliului este albul, iar unii poarta chiar un fel de costume special create pentru aceasta ocazie.

In Hoi An am gasit si ceva care o sa para, poate, mai interesant pentru doamne: ateliere de croitorie care iti fac hainele pe masura ta maxim o zi. Da, ati citit corect: intr-o singura zi.:) Eu am cazut prada tentatiei si mi-am facut 2 rochii de seara si 1 pereche de pantaloni lungi (43 de dolari – pret negociat). Nu ne venea sa credem ca au fost gata in cateva ore. Croitorul nici macar nu m-a vazut. Vanzatoarea de la micutul magazin mi-a luat toate masurile iar noi nu am facut altceva decat sa ne plimbam pana la ora agreata pentru ridicarea produselor. Am ramas uimiti cand am vazut ca nu a fost nevoie decat de o mica ajustare in cazul rochiilor, care s-a facut in 20 de min pentru ca atelierul de croitorie era un pic mai departe de magazin. :)) A doua zi, am parasit acest superb orasel indreptandu-ne spre Hue.

Nha Trang (Vietnam)

2008-12-20T11:09:00.006+02:00

Am ajuns la Nha Trang pe la amiaza si ne-am cazat la hotelul Blue Sky (6 dolari/noapte – camera dubla cu baie proprie, internet inclus). Aici am gasit o camera draguta si curata, nu foarte mare dar suficient de buna pentru noi, si la un pret acceptabil. Nu uitati sa negociati - noi am obtinut acest pret ajungand la un compromis: nu folosim liftul. Altfel camera era 8 dolari. :)))))

In dupa-amiaza primei zile ne-am plimbat un pic pe faleza si am cercetat restaurantele in speranta ca vom gasi un loc cu preturi rezonabile unde sa putem manca. Se pare ca mancarea e un pic cam scumpa in aceasta zona, chiar si la supermarket. A doua zi ne-m hotarat sa mergem intr-o plimbare cu un vaporas, pentru a vizita insulele din jur (6 dolari/pers - pret negociat). Din pacate, experienta nu a fost prea pe gustul nostru. Cele 4 insule le-am vazut mai mult din afara, iar singura atractie care parea ca merita vazuta – “Aquarium” (1 euro/pers) – ne-a dezamagit profund. Aici pestii erau tinuti in conditii improprii si am vazut mai multe specii in scufundarile din Koh Tao si Puerto Galera.

In programul oferit de agentia de turism mai era inclus si snorkelling si un bar plutitor. Mihai a incercat snorkelling, insa apa nu era suficient de clara, asa ca a iesit repede. Dupa ce au sarit in apa relativ rece prima oara nu au fost prea multi curajosi dornici sa incerce si barul plutitor, asa ca noi nu prea am recomanda acesta excursie.

In Nha Trang exista niste temple si pagode destul de frumoase, din cate am auzit, dar sunt in afara orasului – pe la 6 km distanta. In cazul in care doriti, se pot gasi cu usurinta motociclete sau biciclete de inchiriat, si cred ca o sa fie o excursie mult mai interesanta. Din pacate noi nu am mai avut timp. Trebuia sa ne grabim catre Hoi An – viza de Vietnam este limitata. :(

Dalat (Vietnam)

2008-12-19T15:02:00.018+02:00

Am ajuns la Dalat pe la pranz si ne-am cazat la hostelul Ai Nghia (6 dolari/noapte, camera dubla cu baie proprie, internet gratuit). Dupa-amiaza am inceput sedinta de vizitare. :) Primul obiectiv a fost “Hang Nga Crazy House” – o constructie originala, foarte deosebita, in stilul lui Gaudi, inspirata si din povestea lui Alice in Tara Minunilor (0,5 euro/pers). Aici se pot chiar inchiria camerele tematice, la preturi substantiale (in jur de 60 dolari/noapte).

Casa ne-a placut foarte mult. Fiecare camera te surprinde si astepti cu nerabdare sa vezi ce ti-a mai pregatit arhitecta. E vorba despre o doamna, fiica unui inalt demnitar, care a studiat la Moscova si care inca mai traieste in casa. Mihai a fost foarte incantat si vrea si el o casa similara. :)

Am vrut apoi sa vedem ce ne ofera calatoria cu trenuletul local – o mocanita mai modesta (3,63 euro/pers). Drumul de aprox. 10 km nu a fost prea spectaculos. Am trecut printre serele de flori si legume, si am ajuns la Trai Mat – un satuc unde am gasit, ascunsa printre casutele localnicilor, o pagoda destul de frumoasa. Acum era in renovare, dar se putea vizita o mare parte din ea. Mihai a urcat, bineinteles, pana la ultimul nivel. :)

A doua zi am pornit intr-un tur de o zi pentru a vedea imprejurimile orasului. In acest scop am contractat doi localnici cu motocicleta. In Dalat o sa gasiti astfel de soferi, care fac parte dintr-un club local intitulat “Easy Rider”, peste tot. Noi am negociat cu ei si am ajuns la un pret de 10 dolari/pers pentru acest tur (de la 20 dolari/pers).

Calatoria a fost foarte frumoasa si interesanta. Prima oprire a fost la un fel de tele-gondola. Nu era la o inaltima foarte mare, dar am putut sa vedem orasul de sus.

Gondola ne-a adus la un templu budist destinat meditatiei. Era destul de nou, dupa parerea noastra, insa ne-a placut mult.

Am vazut si doua cascade destul de spectaculose. La prima am avut ocazia sa ne dam intr-un roller-coaster in care puteam sa controlam noi viteza. Mihai a ajuns primul la finalul traseului, normal.

La cealalta cascada exista posibilitatea de a te plimba pe sub ea. A fost cel de-al doilea dus in acea zi dar a meritat.

Unul dintre cele mai interesante locuri vizitate a fost Satul Gainilor (Chicken Village), unde am putut sa vedem o statuie imensa a unui cocos – simbolul etniei care traieste in acea zona - si am putut vizita si cateva gospodarii. Unele erau efectiv niste cocioabe – 4 pereti si un acoperis de paie. Nu ne venea sa credem ca pot trai in asemenea conditii. Erau si unele frumoase, cel putin pe afara. Acestea erau recent construite si oarecum moderne. Interesant e faptul ca localnicii din acest sat traiesc in regim de matriarhat – “femeile cer barbatii in casatorie si iau deciziile importante”. :)

Principala ocupatie este aici cultivarea florilor si legumelor, precum si a cafelei. Se pare ca Vietnamul a devenit al doilea producator mondial de cafea, dupa Brazilia.

Am incercat si noi cafeaua locala si ni s-a parut buna, foarte aromata si foarte tare.

Ultima oprire a fost la un templu un pic mai ciudat, fata de ceea ce vazusem pana acum. Pe potecuta din fata intrarii ne asteptau statuile unor personaje dintr-o poveste foarte veche de origine chineza, in gradina din fata templului niste personaje indiene si un dragon imens (probabil vietnamez) pe care statea o zeita budista. Templul, in sine, era destul de modest, in comparatie cu ce am vazut pana acum.

A fost o experienta interesanta si foarte placuta. Ne-am intors la hostel multumiti de timpul petrecut alaturi de “easy rideri”. Acum asteptam sa vedem si restul Vietnamului – urmatoarea oprire Nha Trang.

Mui Ne (Vietnam)

2008-12-19T12:52:00.008+02:00

Am ajuns la Mui Ne in mijlocul noptii, cu autobuzul de care v-am spus. Deoarece am mers pe timp de noapte, am beneficiat de unul cu un fel de paturi. Aveau spatarul un pic ridicat, dar se putea dormi foarte bine, cu sforaituri chiar :)

Ne-am cazat la Thai Hoa Mui Ne Resort, unde eram asteptati cu o camera frumoasa si curata (8 dolari/noapte, camera dubla cu baie proprie). Aici am avut acces direct la mare desi nu am prea avut timp sa profitam de plaja imensa.

La Mui Ne se afla niste dune de nisip destul de frumoase. La 5 km de oras se afla dunele rosii, iar la aproximativ 25 km dunele albe. In lipsa de transport public regulat, pentru a ajunge la ele am contractat, printr-o agentie de turism, doi soferi de motocicleta (7 dolari/pers). Dunele albe se intind pe o suprafata mult mai mare decat cele rosii si sunt si mult mai spectaculoase. La ambele o sa gasiti diversi copilasi mai mult decat dornici sa va inchirieze un covoras fermecat (de plastic) cu care sa va dati pe dune. Va atentionez ca trebuie sa fiti duri si sa negociati bine pretul. :)

Ceea ce ne-a placut cel mai mult a fost, insa, drumul pana la aceste dune. Eu nu mai circulasem cu motocicleta pana acum, asa ca nivelul adrenalinei a fost un pic ridicat. :) Peisajul a fost si el unul deosebit, asa ca am avut parte de o excursie deosebita.

A doua zi am fost gata de plecare din nou. Autobuzul ne va duce la Dalat.

Saigon sau Ho Chi Minh City (Vietnam)

2008-12-18T15:45:00.017+02:00

Saigon este unul dintre orasele cu o lunga si apasatoare istorie. In ciuda razboiului, si a faptului ca “Vietnamul reunit” este inca sub un regim comunist (cel putin declarativ la nivel politic), Ho Chi Minh (caci acesta e noul nume al orasului) pare a fi in continua dezvoltare. Am ajuns aici cu un avion de la Manila. Ne luasem viza din Romania, valabila pentru 15 zile, urmand ca pe aeroport sa ne prelungeasca perioada cu inca 2 saptamani. Am capatat aceasta prelungire fara probleme si fara sa platim ceva in plus. Sa vedem daca ne vor lasa sa mai iesim din tara. :)) Ne-am cazat la un hostel cu 15 dolari/noapte, camera dubla cu baie proprie. Atentie – pretul se negociaza. Se pare ca pentru dotarile camerei (aer conditionat si tv) am obtinut un pret chiar putin sub nivelul pietei. :) Din cate am observat, si fuseseram avertizati dinainte de a ajunge in Vietnam, aici dolarul este a doua moneda nationala. Transportul si cazarea se platesc de obicei in dolari, iar mancarea si restul lucrurilor in dongi vietnamezi. Primii pasi prin Ho Chi Minh ne-au dus cu gandul la China. A fost un sentiment placut, ca atunci cand te intorci dupa mult timp intr-un loc iubit. Chiar si mancarea ne-a amintit de China. Trebuie neaparat sa incercati “Pho Bo/Ga” – un fel de supa de taitei cu pui/vita si ceapa verde presarata pe deasupra. E foarte bun si e unul dintre felurile traditionale de mancare.

In Ho Chi Minh am avut destul de multe lucruri de vazut pentru cele doua zile alocate acestui oras, asa ca ne-am grabit sa le vizitam. In primul rand am fost la Palatul Independentei – una dintre capodoperele arhitectilor comunisti (0,9 euro/pers). Seamana foarte bine cu cladirile impunatoare de pe vremea lui Ceausescu si este plin de semne chinezesti care aduc noroc. :) Am avut surpriza placuta sa beneficiem de un tur gratuit, in engleza, prin palat. Nu am inteles intotdeauna ce ne spunea d-na ghid, insa turul a fost interesant si util.

Am mers apoi la Muzeul Orasului Ho Chi Minh (0,7 euro/pers). In cele cateva camere saracute am vazut obiecte si haine traditionale precum si cateva “amintiri” din razboi. Din cate am observat, le este destul de greu sa treaca peste acesta etapa. Am avut ocazia sa intalnim si un cuplu vietnamez care venise aici sa isi faca pozele pentru nunta. Mireasa ni s-a parut foarte frumoasa. :)

Pentru a completa imaginea despre razboi am vizitat si un muzeu dedicat in intregine acestuia (0,7 euro/pers). Inca de la intrare esti intampinat de tancuri, avioane si elicoptere de lupta. Imaginile expuse sunt destul de greu de digerat, dar informatiile foarte interesante.

A doua zi am vizitat un templu unic in lume, templu ce apartine sectei locale vietnameze Caodai. Aparuta in jurul anilor 1920, combinand filosofii seculare si religioase din Orient si Occident bazate pe viziunile avute de fondator, secta Caodai venereaza trei personaje pe care nu le-as fi vazut niciodata impreuna – Sun Yat Sen (considerat de chinezi “tatal Chinei”), Victor Hugo si Nguyen Binh Khiem (un mare poet vietnamez). Se pare ca acestia au fost trimisi pentru a realiza “a treia uniune cu divinitatea” (prima fiind realizata de Moise si a doua de Iisus). :)))))) Templul, in sine, se inscrie in linia celor asiatice. E foarte colorat si plin de simboluri. Ne-a placut ca era foarte curat si bine mentinut. Am avut oportunitatea sa nimerim in timpul unei slujbe si sa urmarim intregul ritual.

Am vizitat apoi tunelurile Cu Chi (3,63 euro/pers), unul dintre locurile unde luptele dintre armata americana si gherila comunisa au fost crunte. Vietnamezii comunisti au construit aceste tunele extrem de stramte pentru a se ascunde de americani, a se apara de eventualele bombe, si a strange informatii proaspete din apropierea Saigonului.

Pentru a ajunge la aceste ultime doua obiective am contractat un tur de o zi la o agentie de turism (7 dolari/pers), deoarece ambele se afla in afara orasului si nu exista alte mijloace de transport. Excursia include ghid. Daca ar fi fost dupa noi, am fi renuntat la acest ghid pentru ca a fost prea filosof pentru noi, dar asta e...nu poti intra la tunele fara ghid. :( Din Saigon am hotarat sa luam un bilet de autobuz (open bus) care sa ne duca pana la Hanoi (37 dolari/pers), dar care sa ne permita sa vizitam si alte orase pe drum. Avem, practic, mai multe bilete de autobuz intre aceste orase, si putem sa urcam si sa coboram unde vrem. Trebuie doar sa anuntam compania cu o zi inainte ca in ziua urmatoare vrem sa luam autobuzul, si, la ora agreata, suntem luati din fata hostelului in care ne-am cazat. Destul de usor, nu? :) Urmatoarea destinatie – Mui Ne.

Manila (Filipine)

2008-12-16T15:45:00.009+02:00

Manila este un oras foarte mare si interesant. Din pacate aici traiesc si foarte multi oameni saraci, care isi duc modesta viata ascunsi la umbra zgarie-norilor. Uneori parca nu iti vine sa crezi ce vezi.

Am ajuns aici cu un feribot de la Puerto Galera la Batangas (1 ora, 3,8 euro/pers) si un autobuz de la Batangas la Manila (2 ore, 2,7 euro de pers). Autobuzul a fost destul de confortabil insa drumul un pic cam accidentat. :) In Manila ne-am cazat la Friendly`s Guest House (14,2 euro/noapte – camera dubla cu baie la comun, internet gratuit). Nu a fost ce mai buna cazare, dar a fost acceptabila, mai ales ca am stat o singura noapte. Printr-o mare coincidenta, la acest hostel, am intalnit o romanca – Raluca - care a emigrat in `94 in Canada, impreuna cu familia, si care calatorea si ea prin Asia de ceva vreme. A fost interesant sa vorbim cu ea, mai ales ca nu intalnesti prea multi romani in aceasta parte a lumii. A doua zi de dimineata Mihai m-a dus intr-un tur de forta, sa vizitam cateva dintre obiectivele turistice indicate de Lonely Planet. A fost obositor, mai ales ca am mers numai pe jos, dar interesant. Pe distante mici se poate folosi mijlocul local de transport. :)

Primul obiectiv a fost Parcul Rizal, denumit dupa eroul national filipinez Jose Rizal. Executat de ocupatia spaniola la sfarsitul secolului 19, Rizal a fost scriitor, medic, revolutionar, iar la maturitate vorbea 20 de limbi. Parcul nu este foarte mare, dar e frumos aranjat si curat. Pentru romantici e locul perfect deoarece, in parc, sunt amplasate discret mai multe boxe de unde se aude o muzica linistitoare.

Urmatorul obiectiv – Muzeul National (1,6 euro/pers). E un muzeu interesant dar relativ micut. Sfatul meu este sa aveti un aparat foto micut si bine ascuns pentru ca la intrare vi se va cere sa va lasati camera foto acolo, daca o observa. (asa cum am patit eu :( ) De aici, ne-am indreptat catre o zona numita “Intramuros” unde se afla cea mai veche biserica catolica din Filipine (San Agustin), un muzeu cu obiecte religioase catolice, Casa Manila, Catedrala Manila si Fortul Santiago. Biserica San Agustin e foarte frumoasa si bine intretinuta. Aici am avut ocazia sa vedem si o nunta. Am putut astfel observa ca barbatii prezenti la ceremonie purtau o camasa traditionala deosebita – o panza transparenta, alba, cu broderie tot alba foarte discreta. Pe sub aceasta camasa poarta un tricou alb. O vazusem, pana acum, numai in poze si mi-a placut foarte mult sa o vad si in realitate.

E interesant faptul ca slujba s-a tinut in engleza si in limba locala – tagalog. De fapt limba oficiala pare o mixtura ciudata intre engleza, spaniola si “filipineza”. Langa San Agustin se afla Muzeul de Arta Religioasa (1,6 euro/pers). Nu pot spune decat ca e un muzeu foarte diferit de ceea ce am vazut pana acum. Majoritatea exponatelor ni s-au parut cel putin ciudate, dar e o experienta ce trebuie incercata.

Ne-a placut in mod deosebit Casa Manila, situata la cativa metri departare (1,2 euro/pers). Totul e foarte bine pastrat si parca ai vrea sa locuiesti si tu aici, macar pentru o perioada. Din pacate, fotografiatul e interzis, iar exponatele sunt sub supraveghere continua. Unul dintre paznici m-a lasat insa sa fografiez un obiect care ne-a atras atentia in mod deosebit – closetul dublu. Se pare ca nobilii vremii, ca sa nu se plictiseasca singuri la baie, mergeau impreuna pentru a-si face nevoile lumesti, jucand uneori si sah in acest timp – ca sa treaca timpul mai usor. :)))))

Mergand in jos pe straduta nu se poate sa nu vedeti Catedrala Manila. Cladirea impunatoare e decorata mult mai modest decat San Agustin, si mai mult pe gustul nostru. Vitraliile sunt absolut deosebite.

Fortul Santiago (1,2 euro/pers), situat si el pe aceeasi strada, la cativa zeci de metri distanta, ne-a oferit cateva informatii despre eroul national Jose Rizal. Aici am fost placut surprinsi sa gasim expusa pe o placa o poezie in limba romana. Este vorba despre o poezie a lui Rizal, in care isi ia adio de la poporul lui, tradusa de Emil Ghitulescu in numele Ambasadei Romaniei la Manila.

Dupa acesta lunga plimbare ne-am intors epuizati la hostel pentru a petrece utimele ore in Manila, urmand ca in aceeasi seara sa luam avionul catre Saigon.

Puerto Galera

2008-12-10T12:58:00.011+02:00

Am ajuns la Puerto Galera (pe plaja Sabang) dupa o lunga si obositoare calatorie in care am mers cu un feribot micut 1 ora (1,2 euro/pers) de la Boracay pana la Caticlan, un altul de la Caticlan la Roxas pentru 6 ore (5,78 euro/pers) si apoi cu un autobuz mic de la Roxas la Puerto Galera pentru inca vreo 5 ore (7,14 euro/pers). In mod normal de la Calapan (localitatea principala dintre Roxas si Puerto Galera unde se opreste traseul autobuzului) trebuia sa luam un jeepney (mijlocul de transport cel mai utilizat in Filipine – desigur si foarte colorat:)) si ar fi fost mult mai ieftin, insa incepand cu orele 17-18 in tarile asiatice nu prea mai circula nimic.

Trecand peste aceste aspecte, pot sa va spun ca in Puerto Galera am petrecut o perioada scurta, dar frumoasa. Ne-am hotarat sa facem aici cursul de scufundari nivel avansat, care sa ne permita sa trecem de la adancimea de 18 m la cea de 30 m, si a fost o idee foarte buna. Cei de la Action Divers ne-au oferit un pachet de 240 euro/pers, pret care include cursul propriu zis, manualele, cazare (camera dubla cu baie proprie) si mic dejun.

Cazarea a fost ok, camere simple si curate (dotate cu frigider, tv si ventilator) si cu o vedere la mare absolut impresionanta. Ieseam din camera aproape direct pe nisip :)

In ceea ce priveste scufundarile, putem sa va spunem ca am avut cea mai frumoasa experienta de pana acum. Apa era perfecta, ca si temperatura si claritate, astfel ca ne-am bucurat de fiecare clipa petrecuta alaturi de multimea de pesti care mai de care mai colorat.

Cursul cuprindea 5 scufundari - 2 impuse si 3 la alegere. Am reusit astfel sa experimentam, in prima zi, o “drift dive” (scafandrii se lasa purtati de un curent pana la un anumit punct si apoi ies la suprafata), apoi o scufundare pentru a observa epavele de pe fundul oceanului (wreck dive), si una pe timp de noapte. In a doua zi am facut o scufundare la adancimea de 30 m (deep dive) si una in care sa testem diverse competente de orientare in apa. Toate cele 5 scufundari au decurs fara probleme, astfel ca am reusit sa trecem si acest curs :) De data aceasta am reusit sa ne bucuram de fiecare dintre ele la adevarata valoare, experienta anterioara oferindu-ne posibilitatea sa ne concentram mai mult pe viata marina si mai putin pe tehnica scufundarilor.

Intr-una dintre scufundari am avut parte si de un premiu mai special – am intalnit o broasca testoasa imensa. Era bine ascunsa sub un recif, dar am observat-o :) A fost o senzatie extraordinara sa o vedem inotand printre noi incercand sa ne evite privirile curioase.

Am parasit Puerto Galera cu greu, dar cu intentia de a ne mai intoarce.

Boracay (Filipine)

2008-12-06T13:58:00.010+02:00

Boracay este una dintre insulele cele mai bune pentru a practica kitesurfing, mai ales pentru incepatori. Am venit aici deoarece, bineinteles, Mihai vroia sa imblanzeasca zmeul. :) Pentru a ajunge in Boracay am luat un avion din Kota Kinabalu pana la Manila (82 euro/pers – 4 ore), un altul de Manila la Caticlan (35 euro/pers - 1,5 ore), si un feribot din Caticlan (2 euro/pers – 20 min). Singurul aspect neplacut a fost faptul ca a trebuit sa dormim in aeroportul din Manila deoarece a trebuit sa ne mutam de la un aeroport la altul, iar zborul catre Caticlan a fost la 6 dimineata.

Totul a decurs fara probleme si am ajuns pe o plaja superba (White Beach - considerata de unii cea mai buna din lume), intr-o camaruta foarte frumoasa si curata, dotata cu baie proprie, frigider, tv si aer conditionat/ventilator. Ne-am cazat la o familie de filipinezi care ofereau 4 camere spre inchiriere – Gracia`s Inn :). Aici am avut, inclus in pret, mic dejun si internet (12,5 euro/noapte). Am fost foarte multumiti de raportul calitate-pret si o recomandam cu caldura tuturor celor care vor sa petreaca vacanta pe acesta insulita.

Dupa ce ne-am instalat, Mihai a inceput cursurile de kitesurfing la Ocean Republic - http://www.ocean-republic.com (275 euro / curs IKO L1&2 de 12 ore). Era foarte entuziasmat. :) In prima zi s-a “jucat” cu un zmeulet mai mic, fara placa, pentru a deprinde cateva miscari. Din a doua zi a inceput sa utilizeze si placa – pentru cateva secunde, la inceput :)) In a treia zi deja putea parcurge activa metri buni cu mare viteza, fapt care mi-a ingreunat procesul de fotografiere. :)

Eu am stat pe plaja si l-am urmarit, alaturi de ceilalti temerari. Am observat cu uimire ca erau si persoane pe la 50 – 60 de ani care invatau sau practicau deja acest sport. Ne-am bucurat amandoi ca exista astfel de persoane, care nu lasa viata sa treaca asa usor.

Pe plaja Bulabog, sau paradisul kitesurferilor, valurile erau, uneori, atat de pline de zmee ca nu imi venea sa cred. Cand te uitai pe cer abia gaseai o bucatica neacoperita de zmeele colorate. Unii erau foarte priceputi si puteai admira salturi chiar si de 12 m inaltime, iar altii erau incepatori si puteai admira cazaturi spectaculoase :)) A fost interesant dar nu cred ca as avea puterea sa fac vreodata asa ceva. Din acest motiv nu pot decat sa adresez felicitari tuturor celor care au reusit sa stapaneasca zmeul. :)

Intre lectiile de kitesurfing am reusit sa profitam un pic de apa verde-albastruie si de nisipul aproape alb de pe White Beach. Apa era tocmai buna pentru o baita relaxanta, iar barcile "parcate" una langa alta ofereau un peisaj aproape desprins din povesti. Am experimentat, desigur, si berea locala - San Miguel. :)

Distanta dintre cele doua plaje nu e foarte mare (aprox 1-2 km). Pentru a ajunge la scoala de kitesurfing am folosit, uneori, ca mijloc de transport niste motociclete cu atas, pictate in functie de personalitatea soferilor. Spatiul dinauntru e destul de mic pentru noi, dar suficient pentru ei. :)

Cat despre viata localnicilor...priviti si va minunati. :) Casele sunt simple, multe dintre ele cu un aer usor primitiv, scoala e o casuta fara geamuri (pentru a asigura aerisirea incaperilor), iar sectia de politie aproape o magazie, dupa standardele noastre. :) Oamenii de aici sunt insa foarte primitori, veseli si dornici sa vorbeasca cu turistii. Filipinezele ni s-au parut chiar frumoase, poate chiar cele mai frumoase asiatice. Din cate am observat, nu e numai parerea noastra - pe plaja o sa gasiti plimbandu-se multe cupluri mixte (in special fete filipineze cu barbati occidentali).

Cam atat din Boracay. O sa experimentam, in continuare, tot ape filipineze caci ne indreptam catra Puerto Galera, unde vom face cursul de scufundari nivel avansat.

Muntele Kinabalu (Malaezia - regiunea Sabah)

2008-12-04T01:06:00.016+02:00

Am plecat din Brunei indreptandu-ne din nou catre Malaezia. De data aceasta regiunea Sabah, unde se afla Muntele Kinabalu. Mihai vroia sa urce pe acest varf, fiind unul dintre cele mai inalte din Asia.

Am ajuns in Kota Kinabalu, principalul oras din zona, cu un feribot de la Brunei la insula Labuan (8 euro/pers, aprox 1,5 ore) si un alt feribot de aici la Kota Kinabalu (17 euro/pers, aprox 4 ore). Ne-am cazat la North Borneo Cabin, un hostel foarte dragut si curat (10 euro/noapte - camera dubla cu baie la comun, mic dejun si internet incluse). De aici Mihai a plecat in marea aventura. Mai jos este relatarea lui despre aceasta experienta.

La intoarcerea lui am vizitat Muzeul Statului Sarawak si Muzeul Satului. Nu au fost extraordinare dar ne-au oferit o imagine mai completa despre acesta zona.

Posted by Mihai :)

Inca de la planificarea excursiei am avut pe lista si urcarea pe varful Kinabalu care, cu cei 4095m ai sai, este cel mai inalt din Asia de SE (si din teritoriul cuprins intre Himalaya si Papua). Varful Kinabalu este situat in statul Sabah, NE insulei Borneo, si este parte din Malaezia. M-am documentat cat de mult am putut inainte, atat din surse scrise, cat si de la alti turisti intalniti in calatorie, care parcursesera recent varful.

Varful se parcurge de obicei in 2 zile. Prima zi este consumata de ajungerea la baza Parcului National (2-3 ore cu autobuzul de la cel mai important oras de coasta – Kota Kinabalu), formalitatile si plata excursiei la Administratia Parcului, si urcarea pana la “tabara de baza” – cabana Laban Rata de la 3200m, unde se doarme peste noapte. Urmatoarea zi, dis-de-dimineata, pe la 2:30-3:00, se pleaca de la cabana pentru a urca pe varf si a prinde rasaritul, care in aceasta parte a lumii se intampla in jur de 6. Din cauza climatului de aici, vizibilitatea este de obicei mult mai buna dimineata decat dupa-amiaza, cand apar norii si de multe ori ploua. De mentionat ca aici se tine o cursa anuala – Mount Kinabalu International Climbathon, autointitulat “the World’s Toughest Mountain Race”, recordul de urcat plus coborat fiind undeva la 2,5 ore. Pentru cei interesati sa participe, consultati http://climbathon.sabahtourism.com/ :) Am plecat pe la 6:30 dimineata din Kota Kinabalu impreuna cu un tanar olandez care statea la acelasi hostel. In statia de autobuz a trebuit sa asteptam aproximativ 1 ora pana microbuzul nostru s-a umplut cu calatori; pe la 9:30 dimineata eram la intrarea Parcului. Acolo ne-am intalnit cu o canadiana, amica a olandezului, continuand excursia impreuna toti 3. Cost intrare Parc National – EUR 3/pers, cost asigurare (obligatorie) - EUR 1,5/pers, cost permis urcare varf – EUR 21,7, cost ghid (obligatoriu) - EUR 16,3 pentru intregul grup de 3 persoane. Cazarea de la Laban Rata este monopolizata de Suntera Sanctuaries, o companie privata, insa fara o rezervare la acea cabana cei de la administratia Parcului nu te lasa sa urci. Incercasem sa fac rezervare cu cateva zile inainte, insa convorbirea telefonica de la un post public se intrerupsese, si se pare ca rezervarea nu s-a realizat. Cu toate acestea, cei de la Suntera au reusit sa imi aloce o anulare, intrucat, fiind weekend, cabana era rezervata in intregime. Cost cazare – EUR 40/pers, inclusiv 4 mese.

De la intrarea in parc, am luat impreuna cu ghidul nostru malaezian un microbuz pana unde incepe cararea propriu-zisa, la aprox. 1900m. Traseul este foarte bine marcat si semnalizat, astfel ca rolul ghidului este de obicei minimal, acesta urcand in spatele ultimului din grup; la fiecare 500m distanta este un panou care arata lungimea traseului deja parcurs (de la inceperea urcarii pana la Laban Rata sunt aprox. 6 km) si altitudinea curenta. De asemenea, tot la fiecare 500m parcursi este cate un adapost pentru odihna, cu bazine cu apa potabila pentru realimentare si toalete amenajate. Din aceasta cauza, si a faptului ca ghizii sunt obligatorii, traseul este impecabil, nu am vazut aproape deloc gunoaie. Poteca este formata in mare parte din trepte, astfel ca nu este cel mai confortabil traseu de parcurs. Am mers intr-un ritm destul de rapid pe traseul pana la cabana, toti 3 fiind intr-o forma destul de buna. Pe masura ce urcam, vegetatia de tip jungla ceda in fata celei specific montane, mai rara, in special arbusti de inaltime mica. De la aprox. 3000m altitudine insa, am inceput sa resimt raul de altitudine, sub forma unei mici ameteli si dureri de cap, si a faptului ca oboseam vizibil mai repede. Primul a ajuns olandezul, in aprox. 3 ore, iar eu am ajuns dupa inca 1 ora, in jur de 14.

Ne-am cazat la cabana, dupa care am asteptat servirea cinei, care incepea la orele 17. Am luat o aspirina si un nurofen, contra simptomelor raului de altitudine. Cabana este de calitate semnificativ mai buna fata de cele din Romania; camera noastra avea 4 paturi, toalete si dusuri calde fiind la comun. Am mancat de seara, dupa care am mers la culcare pe la 19, avand in vedere ca stabilisem cu ghidul nostru sa reluam urcarea pe la 3 dimineata. Am dormit foarte bine, iar cand m-am trezit ma simteam excelent.

Am plecat probabil ultimii din cabana, afara fiind cam 9 grade Celsius. Am continuat ritmul bun pe traseul spre varf, depasind multi alti turisti, in special malaezieni de diverse varste, cei mai multi parand sa aiba relativ putina experienta montana. Pe la 3300-3400m altitudine vegetatia a inceput sa dispara, muntele devenind foarte spectaculos, o adevarata masa stancoasa. Am continuat ritmul incet dar constant, pe la 5:15 ajungand pe varf, unde erau deja inca aproximativ 10 turisti, aproape toti occidentali. Am asteptat impreuna rasaritul la o temperatura aproape de zero, pe la 5:50 dimineata fiind deja cateva zeci de turisti pe si imprejurul varfului. Imediat ce a inceput sa apara soarele s-au declansat aparatele foto. Spre deosebire de cei mai multi masivi muntosi, Kinabalu are un singur varf cu adevarat inalt, astfel incat de pe el se poate vedea foarte departe, probabil pe o raza de cateva sute de km.

Putin dupa 6 dimineata am inceput coborarea. La postul de control de la 3800m am fost intrebati daca dorim si un certificat atestand ca am urcat pe varf (EUR 2,2) :) Pe la 7:30 am ajuns la Laban Rata, infometati pentru micul dejun. Apoi ne-am facut bagajele si pe la 10 am pornit catre baza muntelui. Dupa aproximativ 2,5 ore eram la finalul cararii, insa muschii picioarelor s-au resimtit inca 3-4 zile dupa aceasta calatorie :)

In concluzie, a fost o tura excelenta, in care am avut noroc de vreme foarte buna, fara ploaie deloc, si vizibilitate perfecta de pe varf. De asemenea, am atins cea mai inalta altitudine de pana acum si am resimtit pentru prima data efectele altitudinii asupra corpului, si am testat remediile impotriva ei (odihna si relaxarea 1-2 zile la fiecare 1000-1500m altitudine sunt foarte importante si eficace).

Bandar Seri Begawan (Brunei)

2008-12-04T00:42:00.006+02:00

Am ajuns in Bandar Seri Begawan dupa ce am schimbat 4 autobuze si o barca, desi intre Miri si acest oras sunt doar 128 km (minim 4,5 ore). Trecerea granitei a fost cu emotii deoarece noi stiam ca nu avem nevoie de viza, dar ofiterii de frontiera stiau contrariul :) I-am reamintit insa ofiterului ca am intrat in UE din 2007, la care reactia pozitiva a acestuia nu a intarziat, si ni s-a dat voie sa stam in Brunei pentru maxim 30 de zile, fara viza :) In Bandar ne-am cazat la KH Soon Resthouse, un hostel cu camere imense si curate dar un pic cam scumput, fata de preturile cu care ne obisnuisem in Asia de SE (17 euro/noapte, camera dubla cu baie la comun). Imediat ce ne-am cazat am plecat la vizitat (nu aveam prea mult timp la dispozitie deoarece a doua zi dimineata trebuia sa plecam catre Kota Kinabalu). Primul loc pe lista noastra a fost Muzeul “Royal Regalia” (intrare gratuita), locul unde sunt expuse cadourile primite de Sultan de la diversi demnitari. La intrare am fost intampinati de impunatoarea caleasca regala de aproximativ 15-20m, utilizata, pana acum, o singura data – la nunta Sultanului. Acesta e pusa in miscare de 40 de soldati. Pentru ceremonia de incoronare a avut o alta caleasca, cel putin la fel de mare ca cea de la nunta, expusa si ea in muzeu. Am reusit sa o fotografiem pe prima. In cazul in care vreti si voi una va avertizam ca o sa aveti nevoie de cel putin 7-8 spatii de parcare. :))

Muzeul este imens, iar cadourile foarte diferite. Multe dintre ele intra la categoria kitch, dupa parerea noastra, insa pentru ei cu cat e mai colorat sau stralucitor e mai frumos. Din pacate nu putem exemplifica deoarece fotografiatul era interzis. :(

Dupa aceea am mers la un alt muzeu, cel al statului Brunei (intrare gratuita). Acesta nu ne-a impresionat in mod deosebit, dar avea diverse informatii despre constituirea Bruneiului si diversele traditii locale. De asemenea, nici aici nu am avut voie sa facem poze.

Aproape de hostelul nostru se afla Moscheea Sultanului - o cladire imensa, desigur, dar destul de frumoasa. Nu am reusit sa o vedem, din pacate, decat de afara.

Am vrut sa mai facem o plimbare cu o barca in jurul orasului pentru a vedea casele traditionale, insa ploaia nu a vrut sa ne lase. Ne-am multumit sa le vedem de la distanta.

Un aspect interesant pe care l-am observat in Brunei este ca toti au masini, majoritatea de tip jeep. Nu am vazut deloc vehicule pe 2 roti. Poate din cauza ca au petrol din abundenta? :) Atmosfera in tot statul este de liniste si pace. Casele sunt frumos aranjate si dau impresia, alaturi de masinile luxoase, ca Brunei este un stat bogat. Mai vezi pe ici pe colo cate o casa sau o persoana mai putin aratoasa, insa per total Bruneiul pare a fi bine pus la punct. Poate data viitoare o sa stam 30 de zile. :))

Parcul National Mulu (Borneo malaezian – Sarawak)

2008-12-03T12:00:00.015+02:00

Am ajuns la Parcul National Mulu cu avionul. A fost o experienta interesanta deoarece era un avion cu elice si destul de mic fata de avioanele cu care am mai calatorit.

Parcul National Mulu(http://www.mulupark.com/) se intinde pe o suprafata de 52000 hectare si se pare ca este cel mai mare din Asia de SE (cel putin asa se lauda ei). In interiorul Parcului este amenajat un hostel si un restaurant pentru turisti insa preturile sunt cam mari fata de restul Malaeziei. De exemplu patul la dormitor comun este 10 euro/pers/noapte cu mic dejun inclus. Restaurantul practica si el preturi cam de 2-3 ori mai mari, asa ca e o idee buna sa va aduceti apa si ceva gustari.

In rest nu putem spune decat ca ne-a placut foarte mult aici. Totul e foarte bine organizat iar peisajul te lasa fara cuvinte. Au foarte multe activitati si ne-a fost destul de greu sa alegem ceva. Cred ca iti trebuie cam o saptamana pentru a face tot ce iti propun ei. Din pacate noi nu am avut decat 2 zile la dispozitie. In prima seara petrecuta in parc am mers la o plimbare nocturna, cu ghid, de aprox 1 ora prin parc. Nu am vazut animale ci doar diverse insecte insa a fost foarte interesant. Am gasit chiar si “casa” unei tarantule. Nu era acasa dar nici nu as fi vrut sa fie. :))

A doua zi am inceput in forta de dimineata. Am luat o barca pentru a merge la doua pesteri – Wind Cave si Clearwater Cave (cel mai lung sistem de pesteri din Asia de SE si a 11-lea din lume - 108 km).

Pe drum ne-am oprit sa vedem mesterii artizani locali. Aici am gasit cateva personaje foarte interesante. Parca nu ne venea sa credem ca mai exista oameni care traiesc in acest fel, erau parca desprinsi din imaginile de la muzeu.

Pesterile au fost foarte frumoase si interesante. Sunt amenajate cu poteci pentru turisti insa diversele formatiuni nu sunt puse in evidenta cu ajutorul reflectoarelor multicolore, ca in China.

La Clearwater, dupa ce am vizitat pesterile, am putut chiar sa facem o baie foarte racoritoare la iesirea raului din pestera. Apa era destul de rece dar limpede si se puteau vedea chiar si cativa pestisori.

In jurul pranzului am ales sa experimentam puntea suspendata din parc, se pare ca cea mai lunga din lume (480m). E construita la o inaltime de aprox. 30 m de la nivelul solului si iti ofera o priveliste deosebita asupra padurii tropicale. In padurea tropicala, de obicei, poti vedea trunchiul copacilor si putin din coroana. Pe punte noi eram insa in coroana acestor copaci sau chiar deasupra celor mai mici. :) A fost o experienta foarte interesanta.

In dupa-amiaza aceleiasi zile am vizitat alte doua pesteri – Deer Cave (cel mai mare pasaj de pestera din lume - peste 2 km lungime si 174m inaltime) si Lang Cave (contine cea mai mare cavitate naturala dintr-o pestera din lume - Sarawak Chamber, care are 600m lungime, 415m latime si 80m inaltime). In aceste pesteri am putut vedea chiar si cativa lilieci. Deer Cave este pestera in care traiesc simultan cel mai mare numar de specii de lilieci din lume - 12 specii. :)

In cursul acestei excursii am avut si un premiu neasteptat: am vazut profilul lui Abraham Lincoln sculptat de natura la intrarea in Lang Cave. Noi nu suntem siguri de apartenenta profilului insa a fost interesant sa vedem aceasta formatiune. :)

A treia zi Mihai a vrut sa incerce si ceva mai aventuros asa ca a coborat intr-o alta pestera impreuna cu alte 6 persoane si ghidul. Pesterea avea nivel mediu de greutate in parcurgere asa ca experienta de la Scoala de Speologie din Apuseni de anul acesta a fost foarte utila. Plimbarea prin Racer Cave a durat aprox. 2-3 ore si a presupus parcurgerea unor sectiuni cu ajutorul unor franghii de cativa metri. Toti au fost multumiti si incantati de aceasta experienta.

Din pacate in dupa-amiaza aceleiasi zile a trebuit sa parasim parcul indreptandu-ne spre Brunei. Sa vedem ce se va mai intampla. :)

Aventura intoarcerii la civilizatie sau parasirea teritoriului indonezian

2008-12-03T11:08:00.005+02:00

Am plecat din Yogyakarta spre Malaezia, statul Sarawak (Borneo). Pentru a ajunge acolo a trebuit insa sa schimbam mai multe mijloace de transport. In prima etapa am luat avionul de la Yogyakarta pana la Pontianak (57 euro/pers, 1,5 ore), in vestul Kalimantan (Indonezia), unde a trebuit sa ne petrecem toata ziua pentru ca autobuzul pe care vroiam sa il luam pleca abia la ora 21. Deoarece in acest oras nu e mai nimic de facut am cercetat micile restaurante, dupa care am decis sa ne retragem la KFC. :( De la Pontianak am luat un autobuz de noapte pana la Kuching (12 euro/pers, 14 ore). Nu e un autobuz tocmai confortabil si, nu stiu cum, indonezienii au reusit sa il defecteze de 3 ori pana am ajuns la destinatie. :( Trecerea granitei in Malaezia nu a facut decat sa ne confirme inca o data cat de prost organizat si corupt este sistemul indonezian. Cei mai multi indonezieni din autobuz au trecut granita mituind agentii vamali, iar noi a trebuit sa asteptam pana au rezolvat acest aspect. :( In Kuching (Malaezia) am avut un pic de timp pana la urmatorul autobuz asa ca am vizitat Muzeul de Arta, Muzeul Statului Sarawak si Muzeul Islamic. Toate sunt in aceeasi zona si au intrare gratuita. Au fost interesante, desi nu prezinta foarte multe informatii. Muzeul Islamic este chiar foarte mic.

Din Kuching am plecat, cu un alt autobuz de noapte, catre orasul Miri (17 euro/pers, 15 ore). Aici nu am apucat sa vizitam prea mult pentru ca am gasit un zbor avantajos, in dupa-amiaza aceleiasi zile, spre Parcul National Mulu (67 euro/pers, dus-intos). La intoarcerea din Mulu am experimentat insa un pic viata de noapte luand cina cu localnicii la un restaurant cu deschidere la strada. Trebuie incercat. :)

In Miri, dupa intoarcerea de la Mulu, ne-am cazat la hostelul Highlands intr-un dormitor comun (6 paturi) deoarece nu aveau alte camere libere (5,43 euro/pers/noapte). Hostelul e insa foarte curat si are o atmosfera placuta. Aici am avut ocazia sa vedem si un apus superb (faptul ca eram la etajul 4 ne oferea o priveliste destul de frumoasa).

In Miri am gasit si cateva cladiri foarte frumoase, inclusiv o moschee. Ne-ar fi placut sa vizitam mai mult insa am fost un pic presati de timp.

In cursul acestei calatorii am observat ca Asia incepe sa imbrace haine de sarbatoare - vine Craciunul. In fiecare magazin gaseai braduti artificiali, beteala si diverse ornamente. Pentru noi totul e foarte ciudat. Parca Mos Craciun si caldura de peste 28 de grade nu prea se potrivesc. :) Probabil ca nici ei nu isi pot imagina Craciun cu zapada. :))

Mai ciudat este ca se sarbatoreste Craciunul in tari musulmane. Un localnic ne-a lamurit: toate sarbatorile sunt un motiv de bucurie si de intalnire cu prietenii, indiferent de religie. Frumos, nu?

Yogyakarta (Indonezia)

2008-11-29T07:13:00.013+02:00

Am ajuns la Yogyakarta cu un tren de noapte de la Jakarta (16,4 euro/pers) care a facut aproximativ 8 ore. Trebuie sa stiti ca in Indonezia nu exista trenuri cu cuseta/vagon de dormit ci doar cu scaune. Din acest motiv, desi scaunele se lasa un pic pe spate, nu prea am reusit sa ne odihnim. Tot raul spre bine insa, caci am gasit, foarte aproape de gara, un hostel superb la care ne-am cazat – Bladok (7,14 euro/noapte, camera dubla cu baie proprie). Cred ca e cel mai frumos hostel la care am stat pana acum. Avea chiar si piscina, de care am profitat bineinteles. :)

In Yogyakarta am fost la cele doua palate ale Sultanului (care este guvernatorul regiunii si este ales pe viata), la Muzeul Sono-Budoyo si la un spectacol cu papusi wayang kulit. Am mai vizitat insa si doua temple foarte mari situate in afara orasului: Prambanan (templu hindus) si Borobudur (templu budist). In prima zi am fost la Pakualaman Kraton (palatul mic al Sultanului), la Muzeul Sono-Budoyo si la Prambanan. La Pakualaman Kraton se intra pe baza de donatie (noi am dat 0,4 euro/pers), dar zona vizitabila nu e foarte mare iar unde e mai interesant nu iti este permis sa fotografiezi. Muzeul este destul de ponosit, iar unul dintre paznicii palatului te supravegheza pe tot parcursul vizitei. :( Muzeul Sono-Budoyo este micut dar interesant. O sa gasiti aici masti si papusi de mai multe feluri, instrumente pentru fabricarea batik-ului precum si mai multe modele de batik specifice zonei. Noi am avut chiar si un ghid voluntar (pentru ca i-a placut de noi) care ne-a povestit mai multe despre exponate.

La templul hindus Prambanan se ajunge foarte usor cu autobuzul local 1A (0,2 euro/pers). E aproximativ o ora pana acolo. Din fericire orasul beneficieaza de linii de autobuz similare cu Trans Jakarta (numite aici TransJogja), astfel ca a fost o calatorie placuta. Surpriza mai putin placuta a venit cand am vazut pretul biletului pentru turisti la templu – 9 euro/persoana + inca 6 euro daca vroiai si ghid. Poate nu vi se pare mult, dar pretul pentru indonezieni este de 0,5 euro. :(((

Templul este format din mai multe “turnulete” dedicate diferitilor zei, iar cel mai mare lui Shiva. Peretii turnuletelor sunt sculptati si ne dezvaluiesc mai multe legende despre iubire si razboi. In cel mai mare se poate chiar intra desi spatiul e destul de mic si urat mirositor. In mod sigur ar fi fost mult mai interesant cu ghid dar ni s-a parut cam mult.

Pentru a ne mai trece supararea au aparut, in timp ce vizitam templul, cateva caprioare superbe. Ne-a placut ca erau destul de blande si probabil obisnuite cu oamenii, astfel ca am reusit sa le vedem de aproape.

De doua ori pe saptamana se tin si spectacole de balet Ramayana, iar cele din aer liber, din sezonul uscat (mai-octombrie), se pare ca sunt impresionante. Noi puteam ramane la unul restrans (doar 50 actori, fata de 200 la cel din sezonul uscat), insa am decis sa revenim la Yogyakarta. In seara aceleiasi zile ne-am hotarat sa vedem spectacolul de papusi (0,8 euro/pers) de la Muzeul Sono-Budoyo. A fost destul de interesant deoarece puteai sa te misti liber prin sala si sa vezi ce se intampla si in spatele scenei (era adresat in special turistilor). E un spectacol destul de complex la care participa, in afara de maestrul papusar, 4 cantareti si mai multi instrumentisti. Aici am avut ocazia sa si ascultam instrumentele muzicale pe care le-am vazut in muzee. Singurul neajuns este faptul ca nu exista traducere in engleza si nu poti urmari firul povestii. Din acest motiv nu am rezistat mai mult de o ora si am plecat.

In a doua zi am vizitat Kraton (palatul principal al Sultanului) si apoi Borobudur. Dintre cele doua palate ale Sultanului, cel mai mult ne-a placut acesta. Aici, in costul biletului (0,3 euro/pers), era inclus si un ghid care ne-a povestit despre Sultan si familia acestuia, traditii, simbolistica obiectelor expuse, dar cel mai important, ne-a dat cateva sfaturi foarte utile pentru a mai economisi niste bani la Borubudur. :)

De la acest ghid am aflat si ce fac tinerii casatoriti in noaptea nuntii. Mediteaza toata noaptea pentru a avea o casnicie fericita. :)) Ce credeati? :)) Poate din acest motiv rata divorturilor e mai mica la ei. :)))

Datorita ghidului am ajuns si la un atelier in care mesteri locali faceau “batik” (arta picturii pe panza de bumbac sau matase). E un proces dificil, cu multe etape, dar care arata si o fata mai frumoasa a Indoneziei.

Drumul de la palat pana la atelier l-am parcurs cu mijlocul de transport traditional – un fel de bicicleta cu o bancuta in fata, numit becak. A fost destul de amuzant.

Pentru templul de la Borubudur trebuie schimbate 2 autobuze dar se ajunge destul de repede (1,5 ore). Trebuie insa sa fiti atenti la pretul biletului (0,8 euro/pers). Soferii sunt foarte dornici de a face un ban in plus pe seama noastra. Ajunsi la Borubudur am ascultat de sfatul ghidului si nu am intrat pe la intrarea pentru turisti (unde biletul ne-ar fi costat 10 euro), ci am cautat intrarea pentru localnici (se pare ca poti spune ca locuiesti in Bali si poti intra astfel mai ieftin). Aceasta intrare trebuia sa fie undeva in dreapta insa noi nu am gasit-o. Am gasit totusi o poarta printre randurile comerciantilor din fata templului pe unde am intrat fara sa platim nimic (e in dreapta intrarii pt turisti mergand pe langa gard). Cu toate ca nu a fost prea frumos din partea noastra, ne-am bucurat destul de mult ca i-am pacalit si noi, nu numai ei pe noi.

Templul ni s-a parut parca mai frumos decat cel hindus. Este in forma de lotus avand la nivelele superioare un fel de clopote gigant in care erau statui ale lui Budda. Legenda zice ca trebuie sa il atingi pe Budda din interiorul lor pentru a avea noroc. :)

In Yogyakarta ne-am intalnit si cu un roman – Alex (alex.dordeduca.ro) – care studiaza aici de 8 luni limba indoneziana. El parea ca s-a adaptat foarte bine la modul de viata al indonezienilor si chiar ar dori sa petreaca o perioada mai mare de timp aici. Adevarul este ca acest oras e chiar frumos si merita vizitat. Trebuie sa va mai spun ca de-a lungul calatoriei noastre in Indonezia am fost surprinsi de cati oameni stiau de Romania datorita “footbal superstar Adrian Mutu” si “Sivu”. Stiau mai bine decat noi la ce echipe joaca. :)) Au fost cativa care stiau si de Nadia Comaneci, dar mult mai putini. Ziceau insa ca Romania e foarte buna la gimnastica. :) Yogyakarta a fost cam singurul oras din Indonezia de care ne-a placut astfel ca il parasim cu regret, dar cu speranta ca poate si alte orase vor lua exemplu de la el. Poate daca Sultanul este ales Presedinte in 2009, caci va candida la acesta functie. :)

Jakarta (Indonezia)

2008-11-29T03:01:00.009+02:00

Pentru a ajunge la Jakarta am ales sa utilizam avionul (1,5 ore – 42 euro/pers). Zborul a fost placut si fara probleme. Exista si un autobuz insa face prea mult pana aici (aprox. 40 ore). In cazul in care va cunoasteti bine programul, va sfatuim sa va cumparati biletul din timp si sa verificati pretul pe la mai multe agentii de turism inainte de achizitie. In Jakarta ne-am cazat pe strada Jaksa (un fel de Khao San mai timid), la hostelul Djody, care a fost acceptabil. Avea camere si mai bune decat cea folosita de noi (camera dubla cu baie la comun 5,35 euro) insa nu erau libere. Din pacate, la acelasi pret, hostelurile din provincie aratau mult mai bine. In Jakarta am fost la Muzeul National, Monumentul National si Taman Mini Indonesia Indah (un fel de parc de distractii combinat cu muzeu al satului). Noi le-am vizitat pe toate in aceasi zi, ceea ce a fost un pic cam obositor, dar se poate :) In cazul in care nu vreti sa mergeti pe jos puteti utiliza becak-ul local (numai pe distante mici).

Muzeul National e destul de mare si bine aranjat (0,5 euro/pers). Au chiar si un tur cu ghid in engleza (la 10.30 am, de 2 ori pe saptamana), care ne-a oferit informatii foarte interesante. Din pacate mi-au cam confiscat aparatul foto la intrare asa ca nu am poze de acolo. :(( Sfat: ascundeti aparatul foto/camera video. :) Monumentul National (1,2 euro/pers) se pare ca a fost proiectat de ultimul presedinte al Indoneziei. Este situat intr-o gradina imensa, bine ingrijita, care este folosita de localnici si pentru practicarea unor sporturi precum atletism sau karate. Cu ajutorul unui lift se poate urca pe acest monument, panorama oferita fiind destul de frumoasa. Aici am fost rugati de mai multe grupuri sa ne pozam alaturi de ei. Trebuie sa fiti pregatiti pentru asta, din momentul in care ati spus “ok” toti vor sari pe voi. :) La baza monumetului se afla un asa zis Muzeu de Istorie. Este, de fapt, o expozitie de scenete reprezentand momente din istoria Indoneziei. Din punctul meu de vedere nu merita efortul, insa este inclus in costul biletului de intrare.

Cel mai interesant lucru pe care l-am aflat, cu ocazia vizitarii Monumentului National, este ca si pasarile pot sta la bloc. :)) In gradina de care va vorbeam mai sus sunt amenajate apartamente la bloc pentru pasari.

La Taman Mini Indonesia Indah (1,3 euro/pers) se ajunge destul de greu pentru ca este la marginea orasului si a trebuit sa schimbam mai multe autobuze. Initial am vrut sa mergem cu un taxi deoarece eram in criza de timp, dar tentativa de jecmanire a soferilor de taxi ne-a facut sa ne razgandim. Am cunoscut insa un indonezian care, in mod surprinzator, a ajuns la varsta de 80 de ani si, in plus, stia si un pic de engleza, si care ne-a ajutat destul de mult cu autobuzele.

Am ajuns la acest muzeu cam cu o ora inainte sa se inchida astfel ca am reusit sa vedem casele doar pe afara. Plimbarea a fost totusi destul de frumoasa. Dupa parerea mea, casele indonezienilor, sunt oricum mai spectaculoase pe afara decat pe dinauntru.

In a doua zi am mers cu un tren la Bogor (un orasel la 40 km de Jakarta). Trenul este destul de ieftin (numai 0,17 euro/pers) si face cam 1,5 ore pana la Bogor, insa pe toata perioada calatoriei am fost asaltati de diversi comercianti si cersetori. Din pacate, se pare ca rata mare a somajului si lipsa oricaror programe de protectie sociala ii impinge sa faca tot felul de lucruri.:(

La Bogor am vizitat o gradina botanica cu plante tropicale (1,4 euro/pers). Nu am fost prea impresionati. Cu exceptia a catorva copaci care erau mai impunatori, si pe care ii vazusem in jungla, nu am gasit nimic deosebit. Parerea mea este ca cea de la Bucuresti, de exemplu, este mult mai bine amenajata. Am vazut insa cateva orhidee foarte frumoase (pentru care trebuia sa platesti separat 0,14 euro/pers), care ramasesera cu pretul de la florarie pe ele. :)

Ceea ce am gasit ca un lucru pozitiv in Jakarta este transportul public de stat si drumuri mai bune. Aici exista cateva linii ale Trans Jakarta, care asigura un transport civilizat (fara fum de tigara, gunoi, inghesuiala, cersetori si cantareti) iar diferenta de pret e infima fata de cei particulari. In masura in care puteti, va sfatuim sa folositi aceste linii. Am considerat ca doua zile sunt suficiente pentru Jakarta (asa cum ne-au zis si altii) si ne-am hotarat sa ne indreptam spre Yogyakarta. Sa vedem ce ne mai asteapta.:)

Bukittinggi (Indonezia)

2008-11-29T02:36:00.006+02:00

Am ajuns la Bukkitinggi dupa ce am calatorit 14 ore cu un autobuz de noapte (26 euro/pers), care ar fi trebuit sa fie de cea mai buna calitate dar care a fost cea mai mare dezamagire. Cand am cumparat biletele ne-am gandit ca am vrea sa si dormim nitel asa ca am ales sa platim mai mult, dar, in stilul caracteristic indonezian, am fost mintiti: autobuzul fusese unul de lux pentru 23 de persoane insa l-au modificat pentru a incapea 29 de persoane (au modificat scaunele si le-au apropiat unul de altul). Cireasa de pe tort a fost prezenta gandacilor (genul celor de bucatarie din Romania). Nu stiu daca ei platisera bilet. :)) Va avertizez ca drumul e foarte prost si plin de curbe, astfel ca e bine sa aveti in dotare ceva pastile in caz ca vi se face rau. Trecand peste acest episod am ajuns la Bukittinggi, unde ne-am cazat la Hotel Orchid (camera dubla cu baie proprie de la 6 euro/noapte). Aici camerele sunt curate si agajatii amabili, insa e destul de mult zgomot. In Indonezia, va recomandam sa nu va cazati pe o raza de 1-2 km distanta de vreo moschee decat daca vreti sa fiti treziti la 4.30 a.m. in fiecare zi (au montate niste difuzoare puternice pentru a se face auziti in tot orasul). In cazul in care prindeti si o zi de duminica o sa aveti ocazia (ca si noi) sa ascultati de dimineata pana seara predica imanului. :(( Bukittinggi in sine nu reprezinta o mare atractie turistica. Simbolul orasului este un turn cu ceas iar undeva la marginea orasului exista un punct de belvedere si niste tuneluri japoneze. Din Bukittinggi se pot face insa diverse excursii la lacul Maninjau (la 1,5 ore de oras), satele Minangkabau (1 ora distanta de oras) sau treking cu ghid pe muntele Merapi (19 euro/pers, 12 ore in total). In cea de-a doua zi petrecuta aici am fost la lac. Am ales sa mergem cu autobuzul local (1 euro/pers) insa nu am reusit decat sa enervam. Soferii, din dorinta de a castiga cat mai multi bani, asteapta pana se umple tot autobuzul, motiv pentru care am asteptat 3 ore acest lucru. :(( Ajunsi la lac ne-am plimbat prin zona vreo ora si apoi ne-am intors in Bukittinggi. Privelistea e foarte frumoasa, in special de sus, de pe sosea. Pana sa ajungem la lac am avut ocazia sa vedem si cateva orezarii si boii de apa. Pentru cei interesati hotelurile din zona ofera spre inchiriere canone sau motociclete. In padurile de pe langa lac traiesc si niste maimute, asa ca trebuie sa fiti foarte atenti la lucrurile personale, in special aparate foto. :) Tot in aceeasi zi, pe la 11 p.m., Mihai a plecat intr-o excursie cu ghid pe muntele Merapi. Se pleaca noaptea deoarece de pe varful muntelui poti vedea rasaritul soarelui. Totul a decurs bine cu exceptia faptului ca a fost foarte umed, mai ales pe varful muntelui, unde au intrat practic intr-un nor. Datorita norului nu au avut vizibilitate prea buna, asa ca rasaritul nu a fost chiar spectaculos. :( Trebuie sa va mentionez ca in Bukittinggi, ca si in alte orase din Indonezia, transportul local este asigurat de diversi intreprinzatori cu masini mai mari sau mai mici. Nu exista statii predefinite, un simplu semn fiind suficient pentru ca masina sa opreasca. Biletul costa costa 0,20 euro si include aerul conditionat de viteza cu care se circula, muzica si fumul de tigara. :) Ni s-a parut interesant faptul ca localnicii nu sunt prea interesati de reguli simle de singuranta precum inchiderea usii in timpul mersului cu autobuzul sau utilizarea centurii de siguranta si in alte scopuri decat fixarea banchetei. In poze o sa gasiti tot felul de mijloace de transport, mai mult sau mai putin amuzante, dar utilizate cu mare succes aici. La Bukittinggi ne-am despartit de cuplul din Cehia, ei indreptandu-se spre Melaka si Kuala Lumpur, iar noi spre Jakarta. Am parasit Bukittinggi cu o impresie mai buna, fata de restul Indoneziei, insa mai au multe probleme de rezolvat pentru a atrage turistii.

Lacul Toba (Indonezia)

2008-11-14T15:18:00.008+02:00

Lacul Toba este format intr-un crater vulcanic, adanc de 450m, si contine insula Samosir, care este cea mai mare insula intr-o insula din lume.

Am ajuns aici schimband trei autobuze locale de la Berastagi pana la Parapat si luand apoi feribotul catre peninsula Tuk Tuk, zona turistica a insulei Samosir. Calatoria cu autobuzele s-a desfasurat in stilul caracteristic indonezian – sardina afumata (aici exista o singura regula in mijloacele de transport: cu cat mai inghesuiti cu atat mai bine, iar daca se mai si fumeaza si se pune muzica cat mai tare, e si mai bine). Trecand peste acest “mic inconvenient” am ajuns la feribot, care nu se stia clar cand pleaca (specific Indoneziei). Niste baieti care pierdeau vremea pe la ponton ne-au asaltat cu oferte de cazare si glumite mai mult sau mai putin amuzante, de genul “a plecat feribotul fara voi” (si feribotul chiar se indeparta de tarm). Sa mori de ras nu alta. :( Oricum se pare ca asta e stilul, noi trebuie sa ne adaptam.

Pe peninsula Tuk Tuk ne-am cazat la Samosir Cottages – un hostel dragut, cu vedere superba la lac. Se putea chiar face baie in lac, dar noi nu am recomanda. Aici camerele duble cu baie proprie pornesc de la 2,8 euro.

In cele doua zile petrecute aici am vizitat un pic insula si ne-am bucurat de peisajul oferit de terasa din fata camerei noastre. :) Deoarece pe Samosir nu exista autobuze, iar noi nu ne pricepem la condusul unei motociclete (care era foarte usor de inchiriat si la preturi rezonabile – 5,71 euro/zi) am ales sa ne plimbam pe jos. Obiectivele turistice erau insa destul de departe de hostelul nostru si nu am reusit sa vedem decat o parte dintre ele.

In a doua zi Mihai a inchiriat o bicicleta (1,8 euro/zi) si a vizitat un muzeu si cateva morminte specifice zonei. E interesant faptul ca aici mormintele sunt oarecum in curtile oamenilor si arata mai bine decat casele in care acestia locuiesc. :(

In ultima seara am avut un mic spectacol de muzica si dans traditional. A fost destul de placut si interesant. Cei de la hostel ofera acest spectacol gratuit in fiecare miercuri si duminica seara.

Zona, ca si spatiu natural, ne-a placut, insa ni s-a parut foarte prost administrata. Toata insula era plina de pensiuni si restaurante, iar in putinele locuri in care nu gaseai asa ceva te loveai de mizeria crunta in care traiesc localnicii. Toti membrii familiei dorm in aceeasi camera, de obicei, camera care este si bucatarie. :) Au in schimb o baie imensa – lacul – in care se spala pe ei dar si vasele, hainele si motocicleta. :))

Un sfat pentru cei care se incumeta sa calatoreasca in Indonezia: verificati preturile inainte de a cumpara orice si intotdeuna negociati. De asemenea, intrebati de mai multe ori despre orarul mijloacelor de transport; de exemplu, feribotul nu are program fix, depinde de cati turisti sunt pe insula si de starea de spirit a capitanului. :))

Cam atat de la Lacul Toba. Ne-am facut bagajele si ne indreptam spre Bukittinggi.

Berastagi (Indonezia)

2008-11-14T15:17:00.004+02:00

Pentru a ajunge la Berastagi a trebuit sa ne intoarcem in Medan si sa luam un alt autobuz de acolo (6 ore in total). De data aceasta am calatorit cu un autobuz un pic mai mare si mai putin inghesuiti (0,8 euro/pers). Autobuzul putea trece cu usurinta drept o discoteca ambulanta – muzica era data foarte tare, inauntru era decorat cu luminite si ghirlande de flori, iar afara nici nu pot descrie cat de colorat era. :)) Oricum, important este ca am ajuns cu bine la destinatie. :) Berastagi s-a dovedit a fi o adevarat statiune. Are chiar si teren de golf. Noi ne-am cazat la hostelul Losmen Sibayak (4,5 euro/noapte, camera cu baie proprie). Este primul hostel in care pentru dus se plateste separat (0,8 euro/fiecare utilizare), acesta nefiind in aceeasi incapere cu toaleta (la care apa se trage manual cu ajutorul unei craticioare de plastic). In rest camerele sunt curate iar angajatii foarte amabili. In Berastagi sunt 2 vulcani Gunung Sibayak (2094m) si Gunung Sinabung (2450m). In dimineata celei de-a doua zi (prima zi am petrecut-o pe langa hostel deoarece am ajuns seara) Mihai, impreuna cu un cuplu din Cehia (pe care l-am intalnit in Bukit Lawang si cu care am stabilit sa calatorim impreuna o perioada), au urcat pe vulcanul mai mic (eu nu m-am simtit prea bine asa ca am ales sa raman la hostel). Urcarea a fost usoara, de aproximativ 3 ore, o mica problema fiind pe la jumatatea drumului unde nu mai gaseau continuarea acestuia, nefiind desigur semnalizat si harta de care dispuneau fiind si destul de slaba. :) Au ajuns insa sus unde au putut admira craterul vulcanului si mirosi gazele specifice; daca nu ar fi fost innorat, privelistile de admirat se pare ca ar fi fost excelente. Coborarea s-a facut pe un alt drum, care a parut mai solicitant decat urcarea, si care a condus intr-un sat apropiat, de unde au trebuit sa apeleze la autostop pentru a ajunge inapoi in Berastagi. Pentru Gunung Sinabung era foarte recomandat un ghid turistic (EUR 18 pt 2 pers, pranz inclus), fiind mai solicitant si drumurile mai incurcate. Desi Mihai a dorit sa urce si pe acest varf, cei de la agentia turistica din cadrul hostelului (apropo, se pare ca in Asia aproape fiecare gospodarie/familie are si agentie turistica, toate oferind, bineninteles, aceleasi servicii cu valoare adaugata minimala) nu au reusit sa gaseasca un partener, astfel ca dupa terminarea ascensiunii pe Sibayak am plecat catre urmatoarea destinatie – Lacul Toba.

Bukit Lawang (Indonezia)

2008-11-14T15:16:00.008+02:00

La Bukit Lawang este un centru de reabilitare a urangutanilor (in scopul eliberarii lor in salbaticie) si se pot face si niste excursii in jungla (cu ghid) pentru a-i observa in mediul lor natural. Zona e superba, totul este foarte verde si poti simti natura la ea acasa :) Aici am ajuns cu un autobuz de la Medan (pret standard 1,20 euro/pers, 4 ore). E mult spus autobuz, mai degraba o dubita modificata pentru a avea 11 locuri + sofer in care erau inghesuti insa intre 16 si 18 persoane (depinde de cat de grasi sunt pasagerii). De fiecare data cand mai oprea sa ia pe cineva ne intrebam unde o sa mai incapa insa, de fiecare data, se mai gaseau cativa centimetri si pentru noul venit. :)) Cand utilizati aceste autobuze e bine sa intrebati inainte la hotel/o persoana dezinteresata cat costa deoarece intotdeauna vor incerca sa obtina mai mult decat pretul real. Noi am cazut in acesta capcana, platind de peste 3 ori mai mult fata de pretul standard :(

In Bukit Lawang ne-am cazat la Jungle Inn, unde am avut o camera foarte interesanta cu o stanca servind drept perete si cu balcon catre o cascada micuta (11,5 euro/noapte, camera cu baie proprie). Din pacate, in a doua seara, jungla s-a gandit sa vina mai aproape, si a trimis un sarpe (de aproximativ 1m lungime) sa ne viziteze :) Din cate am inteles era un sarpe neveninos insa sperietura a fost de proportii. Angajatii hostelului au spus ca e prima data cand s-a intamplat asa ceva dar nu stiu ce sa spun...

In prima zi nu am facut altceva decat sa ne odihnim, mai ales ca am ajuns pe seara, insa in a doua zi am contractat un ghid pentru o excursie de o zi in jungla (25 euro/pers) si coborare pe rau cu camere de tractor umflate (10 euro/pers). Plimbarica in jungla a fost destul de epuizanta dar am avut ocazia sa invatam cate ceva despre viata localnicilor, plantele din zona si, mai ales, sa vedem 5 urangutani semisalbatici la ei acasa. Pe langa asta Mihai a degustat si un fruct local – durian – renumit pentru mirosul lui neplacut (motiv pentru care este singurul fruct interzis in mijloacele de transport in comun si in hoteluri) dar foarte bun pentru divese afectiuni ale stomacului. :)

A treia zi ne-am hotarat sa plecam, nu inainte de a vizita si centrul de reabilitare, situat chiar langa hostelul nostru. Aici am vazut insa numai doi urangutani. Se pare ca restul de 14 isi gasisera singuri de mancare in jungla si nu au mai venit la masa de dimineata. :( Am avut parte totusi de un mini spectacol dat de unul dintre urangutani. O fata, care se afla si ea in vizita aici, purta o bandana portocalie ce i s-a parut foarte frumoasa urangutanului, motiv pentru care s-a gandit sa o ia – de pe capul fetei. :) Sperietura a fost mare deoarece pot fi foarte periculosi, unii chiar si musca oamenii. Fata a scapat cu cateva zgarieturi superficiale si cu bandana roasa pe la colturi. :) Urangutanul vroia sa fie si el frumos, cu bandana pe cap. :))

Acestea au fost aventurile noastre de la Bukit Lawang. Urmatoarea destinatie – Berastagi.

Medan (Indonezia)

2008-11-14T15:15:00.007+02:00

Am intrat in Indonezia prin portul Sekupang din insula Pulau Batam. Feribotul de la Singapore pana aici (15 euro/pers) a mers foarte bine si a facut doar 45 de min. Din pacate insa nu am reusit sa prindem un feribot local pentru a merge in Pekanbaru (Sumatra) asa ca am trecut la planul 2: am zburat la Medan. Avionul a fost aproximativ 40 euro/ pers si a facut 1,5 ore. In Indonezia, pe baza cererii generate de o populatie mare raspandita pe o zona intinsa, insulara, si a infrastructurii terestre slabe, exista forte multe linii aeriene low-cost, din competitia carora rezulta niste preturi foarte bune pentru consumatori. Astfel, in Indonezia, spre deosebire de Romania, cea mai mare parte a celor care zboara pe curse interne o fac in scopuri personale, nu de business. In avionul nostru a fost amuzant faptul ca, alaturi de revista companiei aeriene si cartonasul cu procedura de urgenta, am gasit si o mica brosurica ce continea rugaciuni musulmane, budiste, hinduse, catolice si protestante pentru ca avionul sa nu se prabuseasca si sa ajungem cu bine la destinatie. Foarte incurajant nu? :)))) Din fericire rugaciunile pasagerilor si-au facut efectul si zborul s-a desfasurat fara probleme. :)) Un alt episod amuzant a fost ca in avion am intalnit un indonezian care a fost extrem de incantat sa ne cunoasca. Am devenit “prietenii lui pentru totdeauna” :) In ciuda faptului ca era tanar si detinea un post managerial intr-o firma multinationala destul de mare, ni s-a parut ca vede viata ca o telenovela. Ii suntem insa recunoscatori ca ne-a ajutat sa ajungem la hotel, oferindu-se sa ne duca cu masina lui. Am facut, bineinteles, poze cu el, ca sa poata sa se mandreasca in fata rudelor si prietenilor :)) Medan este un oras destul de mare, insa fara prea multe obiective turistice, motiv pentru care am petrecut o singura noapte aici. Am stat la hotel Antares (20 euro/camera cu baie proprie) si, de acolo, am facut o plimbarica de 5-10 min pana la moscheea Mesjid Raya si apoi la palatul Istana Maimoon. Zona vizitabila din palat e insa foarte mica deoarece descendentii familiei regale inca mai locuiesc acolo (intrarea la ambele obiective se face pe baza de donatie obligatorie :) – minim 0,4 euro/pers)

Deoarece autobuzele pentru transportul persoanelor erau foarte mici am ales utilizam Becak-ul (un fel de motocicleta cu atas pentru 2 pasageri pe langa sofer), pentru a ajunge la statia de autobuz interurban. A fost o experienta foarte interesanta, mai ales ca aici traficul e haos total – toata lumea depaseste pe toata lumea, depasirea nu se semnalizeaza ci se claxoneaza sau se fluiera, se merge pe contrasens, cel mai mare are prioritate, etc.

Trebuie sa va spun ca Indonezia este o tara foarte putin dezvoltata economic, in ciuda faptului ca dispune de resurse naturale diverse si de multe zone turistice superbe. In comparatie cu Singapore e ca si cum ai calatori in timp, acum 100 de ani. Oamenii sunt foarte saraci si se plang de coruptia guvernului :(

Singapore

2008-11-14T15:13:00.014+02:00

Pentru a ajunge la Singapore am apelat la un autobuz care a facut cam 4,5 ore de la Melaka (4,73 euro/pers). Calatoria a fost destul de comoda si placuta iar trecerea granitei fara probleme. Ca romani nu avem nevoie de viza decat daca intentionam sa stam mai mult de 90 de zile. Ne-am cazat la Sleepy Sam`s Guest House (http://www.sleepysams.com/) – cel mai frumos si curat hostel de pana acum. :) Mi-a placut in mod deosebit faptul ca era foarte liniste. Preturile insa erau cam mari: 15 euro/noapte/pers la dormitor comun (10 paturi in camera) cu mic dejun si internet incluse. In cele doua zile petrecute aici am vizitat parcul de distractii de pe Insula Sentosa, Gradina Zoologica, Night Safari si Muzeul National. Din pacate nu am putut sa stam mai mult deoarece nu am gasit bilete pentru feribotul de dimineata spre Indonezia, pentru sambata 08.11.2008, asa cum doream initial. Parcul Sentosa e imens si iti trebuie o zi intreaga daca vrei sa incerci tot. Noi am fost la Fort Siloso (unul dintre forturile din timpul celui de-al doilea razboi mondial, si singurul conservat din Singapore), Imagini din Singapore (un fel de muzeu in care este prezentata viata localnicilor din trecut pana in prezent), Turnul Tigrului (e cel mai inalt din Singapore si ofera o imagine panoramica asupra orasului) si la Luge (o pista pentru masinute gen cart pe care coborai cu viteza destul de mare). Atentie, vitezomanii ar putea considera pista cam scurta! :))

Cele mai interesante au fost insa experientele de la Night Safari si Gradina Zoologica. Aici animalele sunt tinute in conditii foarte bune, intr-un spatiu care il imita pe cel natural, fara custi. Cele doua pot fi vizitate in aceeasi zi deoarece sunt foarte aproape. Se poate chiar cumpara un bilet combinat (20 euro/pers, include o plimbare cu trenuletul in Night Safari) La Gradina Zoologica programul incepe la 9 si se termina la 18. Gradina e imensa si foarte bine amenajata. Noua ne-a luat cam 5 ore sa vizitam tot. Parca nu iti vine sa crezi ca esti la 2-3 m de animale precum tigrii bengalezi sau rinoceri. In pliant o sa gasiti tot felul de informatii despre orarul hranirii animalelor (contra cost poti chiar tu sa le hranesti – 2,5 euro) si spectacolele desfasurate pe durata intregii zile. Va recomandam in mod deosebit spectacolul cu elefanti, dar nu va asezati in primul rand daca nu vreti sa faceti un dus racoritor, asa cum am patit noi :))

Night Safari incepe la ora 19 cu un spectacol de dans tribal si continua cu unul cu animale. Nu sunt chiar extraordinare, dar merita vazute. Deosebite sunt insa imaginile animalelor nocturne de genul caprioare pitice, diverse rozatoare, lilieci, rinoceri, lei, tigri, leoparzi, elefanti etc. Trenuletul te poarta pe tot felul de cararuici (unde nu ai voie altfel) pentru a putea vedea animalele mai mari sau periculoase. De asemenea, ghidul ofera tot felul de informatii interesante si amuzante. A fost o experienta foarte interesanta.

Acestea fiind spuse nu putem decat sa mai adaugam cateva informatii despre oras. In primul rand trebuie sa stiti ca guma de mestecat e interzisa, ceea ce e foarte bine din punctul meu de vedere.:) Noi banuim ca e interzisa deoarece orasul are reguli foarte stricte legate de mentinerea curateniei. Amenda pentru mancat in mijloacele de transport in comun e de 250 euro, de exemplu. Singapore este cea mai curata si mai civilizata zona in care am calatorit pana acum, inclusiv Europa. Localnicii vorbesc foarte bine engleza si sunt amabili. Faptul ca totul este foarte bine pus la punct te face sa te simti in siguranta. De exemplu transportul in comun functioneaza dupa un orar clar, afisat in fiecare statie, in cadrul universitatilor se intra doar pe baza de cartela de identificare, in hostelul la care am stat puteau intra numai angajatii si cei cazati acolo, utilizand un cod pin pentru a deschide usa, etc. Singapore are insa un mic neajuns – e destul de scump :))

Parasim Singapore cu regret, dar trebuie sa continuam excursia, nu? :)

Melaka (Malaezia)

2008-11-14T14:41:00.011+02:00

Melaka este un oras deosebit de frumos, mic si cochet. Aici am ajuns, in doua ore, cu un autobuz de la Kuala Lumpur (2,6 euro/pers). Dupa cum am mai spus, infrastructura este foarte buna in Malaezia. :) Ne-am cazat la Sunny`s Inn (5,4 euro/noapte/camera dubla cu baie la comun) – un hostel curat, cu un proprietar indian cat se poate de prietenos. Probabil ca in Romania nu as fi dat niciodata mana cu cineva care arata ca el, dar aici totul e altfel. :) Melaka e orasul muzeelor. De la hostelul nostru se puteau vizita, pe jos sau cu o bicicleta speciala cu atas (pentru turisti), destul de multe muzee. Noi am fost la cele de istorie, literatura si etnografie, de zmee, de titireze si metode de infrumusetare, Muzeul Maritim, Palatul Sultanului si Baba-Nonya Heritage (baba si nonya = copiii rezultati in urma casatoriei dintre chinezii imigranti si localnici).

A fost foarte interesant. Melaka este un oras care a fost ocupat de patru puteri coloniale – olandezi, portughezi, englezi si japonezi – si a reusit sa isi pastreze traditiile asiatice. Orasul emana istorie.

Ni s-a parut important faptul ca malaezienii pun foarte mult accentul pe educarea tinerei generatii in spiritul patriotic. In fiecare muzeu in care am fost am vazut elevi de toate varstele care vizitau in mod activ muzeul. Aveau un mic carnetel in care isi notau diverse informatii si cautau detalii despre exponate.

Un alt aspect pe care vreau sa il mentionez este acela ca musulmanii de aici sunt foarte pasnici si incearca sa promoveze cat mai mult acest aspect al modului lor de viata. Inainte sa ajung in Malaezia aveam impresia ca femeile sunt supuse unor restrictii relativ mari. Mi-am dat insa seama ca, cel putin asiaticele, sunt fericite cu viata pe care o duc. Pe strada am vazut multe cupluri tinere chiar tinandu-se in brate sau de mana. Apropo de hainele femeilor musulmane, am descoperit, in plimbarile noastre, baticul cu cozoroc – pentru zilele insorite :)) In Malaezia, femeile musulmane, au un sal care le acopera doar parul, nu intreaga fata si pot sa poarte haine moderne dar decente :). Acest batic/sal poate fi viu colorat sau negru, simplu sau cu diverse ornamente. Pare acceptabil nu? Plus ca e foarte util impotriva caldurii. :) De asemena, am remarcat ca in intreaga Malaezie exista un procent insemnat de tineri, intr-o proportie vizibil mai mare decat in Romania, de exemplu. Cam atat din Melaka. Urmatoarea escala – Singapore.

Kuala Lumpur (Malaezia)

2008-11-03T13:25:00.011+02:00

La Kuala Lumpur am ajuns cu un autobuz foarte confortabil (7,6 euro/pers). Datorita foarte bunei infrastructuri malaeziene am petrecut doar 5 ore pe drum. Aici ne-am cazat la Wheelers Guest House (camera dubla cu baie proprie 9 euro). Nu e un hostel pe care l-as recomanda, dar a fost acceptabil. Am stat decat 2 nopti si a fost foarte aproape de toate obiectivele turistice. La cele mai multe am mers pe jos. In Kuala Lampur am vizitat Parcul de orhidee si hibiscus (0,2 euro/pers), Parcul cu fluturi (4 euro/pers), Parcul cu pasari (8,25 euro/pers), Muzeul National (0,43 euro/pers), Muzeul de arta islamica (2,6 euro/pers), Templul Sri Mariamman si Batu Caves (gratis), Turnurile Petronas (gratis) si, normal, vreo 2 moschei (gratis). Parcurile ne-au placut foarte mult. Cel cu fluturi si cel cu pasari au fost un pic cam scumpe dar a meritat. Daca aveai noroc fluturii de diverse marimi si culori se asezau pe tine si puteai sa ii analizezi mai bine :) A fost foarte frumos sa ii vedem atat de aproape. Uneori trebuia chiar sa fim atenti sa nu ii calcam. :)

Malaezienii se lauda ca parcul de pasari e cel mai mare parc acoperit din lume (de acest gen). Aici am avut chiar si un spectacol in care cativa papagali ne-au incantat cu istetimea lor. :). De mare succes a fost si prezenta unor vulturi ce zburau la comanda pe deasupra publicului. Se pare ca daca o pasare zboara pe deasupra capului tau iti aduce noroc. :)

Tot in parcul de pasari, dar si la Batu caves am avut ocazia sa vedem cateva maimute. A fost interesant sa le vedem atat de aproape. Daca aveai mancare veneau la tine fara probleme :) Cel mai amuzant este ca datorita sociabilitatii maimutelor au fost nevoiti sa inventeze si noi semne de circulatie. :))

In ceea ce priveste muzeele, nu pot spune decat ca au fost deosebite. Mi-a placut foarte mult cel de arta islamica. Prezinta informatii interesante si obiecte de cult foarte frumoase. Arhitectura se impleteste perfect cu exponatele, ajutandu-te sa intelegi mai bine aceasta lume misterioasa.

Sri Mariamman si Batu Caves sunt doua dintre cele mai reprezentative temple indiene din zona. Primul era chiar pe strada noastra iar celalalt la iesirea din oras, intr-o pestera imensa. La Batu Caves se afla si cea mai mare statuie a lui Murga din lume, de 43m inaltime. Ambele temple au o arhitectura interesanta, kitchioasa dupa standardele noastre, frumoasa dupa standardele lor :) Oricum, am fost placut impresionata de faptul ca indienii stiu sa isi pastreze foarte bine religia si traditiile, chia daca se afla intr-o tara cu populatie preponderent musulmana.

Moscheile au fost, de asemenea, foarte interesante. Prima data am fost la Moscheea Nationala (Masjid Negara), unde am primit amandoi niste pelerine ce ne acopereau in totalitate. Se pare ca eram indecenti in pantaloni scurti si fara batic :). Mi s-a parut imensa acesta moschee de un alb imaculat. Cu toate acestea ni s-a spus ca e neincapatoare in timpul rugaciunilor importante. E uimitor cum fiecare centimetru a fost atent decorat si are o anume semnificatie.

Cea de-a doua moschee era mai micuta dar foarte frumoasa. Am fost amuzati insa sa vedem ca e folosita si ca loc de odihna. La ora 3 pm erau stransi sub cupola racoritoare mai multi barbati care dormeau care pe podea :) Adevarul este ca in Kuala Lumpur caldura te cam doboara. Trebuie sa consumi lichide tot timpul si sa incerci sa mananci cat mai multe fructe. Pana acum aici ne-a fost cel mai greu in lupta cu caldura :) In ciuda caldurii Kuala Lumpur se dovedeste a fi o capitala moderna a unei tari in continua dezvoltare. Cele doua turnuri Petronas, semnele maretiei malaeziene, dar si alte cladiri demne de a fi numite zgarie-nori te intampina chiar de la intrarea in oras. Privelistea de la etajul 41 al celor doua turnuri (la acest nivel este situata pasarela accesibila turistilor) iti ofera o imagine mai completa despre oras. Este uimitor sa vezi cum se imbina in arhitectura orasului elementele celor trei culturi predominante. Cel mai mult ne-au placut insa cladirile cu motive islamice din Piata Independentei.

Am fost placut surprinsi de Malaezia. Faptul ca a reusit sa isi castige independenta doar recent (acum 50 de ani) si sa mentina in armonie cele trei etnii principale (malaeziana, indiana si chineza) atat de diferite este o mare realizare. Aceasta stabilitate a permis o functionare fara sincope a sistemului democratic (cu atat mai notabil avand in vedere majoritatea musulmana de 60% din populatie), care i-a permis sa devina probabil cea mai dezvoltata tara din zona (exceptand orasele-stat Singapore si Brunei), cu o puternica industrie high-tech, turism excelent si infrastructura dezvoltata. Vom reveni in Malaezia peste aprox. 3 saptamani, dupa ce vom fi vizitat Singapore si Indonezia. Atunci insa vom merge in insula Borneo, unde tintele noaste sunt parcurile naturale de exceptie, vizitele in jungla, si la triburile locale.

Georgetown (Insula Penang – Malaezia)

2008-11-03T12:38:00.007+02:00

Am plecat din Koh Tao catre Georgetown. Drumul a fost destul de obositor deoarece am calatorit cu un vapor de noapte din Koh Tao pana la Surat Thani (8 ore), de unde am luat un autobuz pana la Hat Yai, si apoi inca unul pana la Georgetown (total 29 euro/pers). Numai calatoria cu vaporul a fost o mica aventura. Erau 2 platforme imense pe 2 nivele. Cand am cumparat biletele am crezut ca fiecare o sa aiba patul lui dar, de fapt, fiecare avea salteluta lui, lipita de salteluta vecinilor :)) A fost bine ca nu s-a umplut vaporul si am putut sa profitam de mai mult spatiu. In rest, calatoria cu microbuzele a fost ok, au avut aer conditionat si am si atipit nitel.

Ceea ce mi s-a parut interesant a fost trecerea granitei in Malaezia. Pe autostrada era un punct de control thailandez, si la 500 m mai incolo unul malaezian. Am trecut fara probleme, dar la malaezieni, am avut nevoie de o verificare a pasaportului la un birou special. Se pare ca nu ii viziteaza prea multi romani :) Oricum e bine sa stiti ca pentru aceasta tara nu avem nevoie de viza. In Georgetown ne-am cazat la SD Guest House. Camerele aici pornesc de la 5 euro. Nu sunt foarte mari, dar sunt curate. Important e ca hostelul era bine pozitionat fata de atractiile turistice. Aici am vizitat cateva temple chinezesti, casa memoriala a lui Cheong Fatt Tze (un chinez bogat care a imigrat si a dezvoltat zona in timpul ocupatiei britanice; cost bilet 2,6 euro/pers), Muzeul Penang (0,20 euro/pers) si Fort Cornwallis (0,65 euro/pers). Am vrut sa vizitam si o moschee, Kapitan Keling, dar a fost inchisa de fiecare data cand am trecut pe langa ea. :(

Templele chinezesti nu ne-au incantat prea mult, poate si din cauza ca am vazut o gramada la inceputul anului, in tara lor de bastina :) Ne-a placut insa muzeul. Nu era prea mare insa ne-a oferit suficiente informatii despre cele trei etnii importante ale Malaeziei: chinezi, indieni si malaezieni (impreuna reprezinta 90% din populatie)

Fort Cornwallis a fost ok, un pic cam saracut, dupa parerea mea. O curte mare cu cateva camarute, nu prea bine intretinute, in care erau expuse informatii despre fort.

In Georgetown exista si un funicular (0,43 euro/pers, dus-intors) care initial mergea pana la 730 m altitudine. Acum insa functiona numai pana la jumatatea drumului. Noi am ajuns acolo pe seara iar privelistea a fost superba.

Acest orasel ne-a dat ocazia sa degustam si mancarea indiana. Lui Mihai i-a placut destul de mult (mie mai putin deoarece nu imi place mancarea picanta).

In cazul in care va ganditi sa vizitati Georgetown e bine sa stiti ca orasului ii cam lipsesc trotuarele, iar unde exista, de cele mai multe ori, sunt ocupate de diverse tarabe cu mancare sau fructe. Astfel, noi am mers mai mult pe strada.. :( De asemenea trebuie sa stiti ca trecerile de pietoni sunt aproape inexistente iar cele existente nu sunt respectate.

Un aspect pozitiv este insa faptul ca, fiind un orasel relativ micut, cele mai multe obiective turistice pot fi vizitate fara a apela la transportul in comun. Noi am mers cu autobuzul o singura data, pana la funicular. Un bilet de autobuz e la acelas pret ca si la noi, numai ca aici toata lumea plateste si majoritatea au aer conditionat.

Singurul sfat pe care l-as da este sa aveti mereu cu voi o umbrela sau o pelerina de ploaie cand calatoriti in acesta zona. Vremea s-a dovedit foarte instabila.

Cam atat din Georgetown. Urmatoarea destinatie Kuala Lumpur.

Koh Tao sau Insula Testoaselor (Thailanda)

2008-10-25T06:30:00.025+03:00

Ne-am cumparat din Bangkok bilete de autobuz si vapor cu compania Lomprayah (13,4 euro/pers), pentru insula Koh Tao, unde ne-am hotarat sa facem un curs de scufundari “Open Water Diver” (200 euro/pers, cazarea inclusa in pret) la Big Blue Diving http://www.bigbluediving.com/ . Se pare ca aceasta insula se situeaza pe locul 2 mondial ca numar de certificate de scufundari eliberate.

Calatoria cu autobuzul de noapte si apoi cu vaporul a fost relativ ok – nu ne-am odihnit prea mult dar nici nu a fost foarte obositoare. Am avut chiar puterea sa vizitam pe jos, in prima zi, o mare parte din insula (mai mult la insistentele lui Mihai, trebuie sa recunosc), pana la o plaja absolut superba. Un mic paradis unde te intampinau niste mici pestisori la intrarea in apa verde-albastruie.

Am inceput cursul de scufandari chiar in seara primei zile pe Koh Tao (18 oct 2008). La Big Blue, ca si la alte scoli de pe pe aceasta insula, instructorii sunt straini (se pare ca thailandezii nu inteleg necesitatea scufundarilor si se limiteaza la pescuit), astfel ca a fost relativ usor sa ne intelegem cu ei. Yvonne, instructoarea noastra (o nemtoaica draguta) ne-a prezentat structura cursului si colegii – un austriac si un cuplu de nemti (din a treia zi echipei noastre s-au alaturat si 2 englezi) In a doua zi am intrat in apa, cam la 3 metri adancime, si am invatat cum sa respiram si diverse alte chestii. Din pacate, dupa acest inceput, cursanta nemtoaica a renuntat, si am ramas singura fata din grup. Si eu m-am speriat destul de tare la un moment dat deoarece nu am respirat cum trebuia si am inghitit apa. Dupa ce inveti cum sa respiri si reusesti sa egalizezi presiunea resimtita in urechi e totul ok. Problema este ca unele persoane au sinusurile mai mici (ca si mine) sau infundate, si pentru ele aceasta egalizare e foarte greu de realizat (trebuie sa te tii de nas si sa impingi aerul spre urechi constant, pe toata perioada coborarii in adancuri). Important este ca pana la urma am reusit. M-au ajutat foarte mult niste pastile (Actifed – nu stiu daca se gasesc si la noi).

In a treia zi ne-am scufundat la 14 m si am repetat ceea ce invatasem in ziua anterioara, plus alte noi abilitati. Singura problema este ca acum nu puteam sa mai iesim la suprafata daca ne speriam. Pentru a nu avea probleme trebuie sa iesi foarte incet la suprafata – 9m/min plus o pauza de siguranta, de cateva minute, la adancimea de 5 m. Tot in a treia zi am dat si examenul teoretic, pe care l-am trecut toti din grupa noastra. A patra zi a fost ziua cea mare – ziua examenului practic. Ne-am scufundat la 18 m si a trebuit sa facem singuri tot ce invatasem in zilele anterioare. Totul a decurs bine, intreaga echipa a luat examenul si am putut sa radem de noi urmarind imaginile video din aceasta ultima zi. In aceasta zi te filmau ca sa te poti da mare in fata rudelor si prietenilor :))) Filmuletul e contra cost din pacate, si cam scumpulet (55 euro). Am reusit insa sa impartim suma cu o alta persoana. :)

Asa cum o sa vedeti, tot efortul a meritat. Pentru mine, cel putin, a fost o continua lupta cu fricile si cu minusurile mele de natura fizica, dar la final pot spune ca nu imi pare rau. Senzatia pe care o ai cand inoti alaturi de pestii de toate marimile si culorile pe deasupra coralilor superbi e de nedescris. E o lume aproape ireala. Dupa aceasta mare aventura am inceput o alta aventura – ca sa nu ne plictisim :) – cursul de navigat barci cu panze la Island Cruises (320 euro/pers) http://www.island-cruises.org/. Un alt expat, tot neamt, ne-a invatat cum sa manuim o asemenea barca.

Cursul a durat 7 zile, timp in care am mers in larg in fiecare zi. Singurele probleme ocazionale au fost lipsa vantului (daca nu ai vant nu poti sa te misti decat folosindu-te de motor) si ploaia. Din pacate, noi am prins perioada de tranzitie spre sezonul ploios si vremea a fost foarte imprevizibila. Cu toate acestea cursul s-a dovedit a fi interesant si amuzant. Am invatat cum sa manuim franghiile, ce tip de panze sa folosim in functie de vant si marimea barcii, si diverse smecherii marinaresti :)) Mihai s-a dovedit a fi foarte talentat la manuirea barcii pneumatice :) (utilizata pentru transportul persoanelor intre uscat si barca cu panze).

In cazul in care nu vreti sa faceti acest curs dar vreti sa iesiti in larg cu o barca cu panze cei de la Island Cruises ofera si diverse excursii de genul “Sunset Trip” sau “Safari”. Nu stiu insa preturi. Alte aventuri pe aceasta insula au fost de genul camera invadata de diverse insecte care ne-au ciupit toata noaptea, vanatul soparlitei care s-a pierdut in camera noastra sau circulatul pe drumurile publice :)))) Pentru a te simti bine in Thailanda trebuie sa iei lucrurile ca atare, iar noi, ca niste turisti descurcareti, ne-am mutat din camera cu insecte si am salvat soparlita dupa ce am ravasit toata camera incercand sa o prindem :) In ceea ce priveste circulatia pe drumurile publice nu am putut insa sa facem nimic :)))

Un aspect important pe care l-am semnalat este ca in Thailanda caderile de tensiune sunt relativ frecvente. Nu stiu exact care e problema, dar e bine sa aveti o lanterna pentru cazuri de urgenta. Lanterna e utila si in cazul in care circulati noaptea pe diverse drumuri. In Koh Tao nu exista stalpi de iluminat public :)) Pe anumite portiuni nici nu stiu daca se pot numi drumuri, mai degraba niste poteci mai late, astfel ca e foarte important sa fiti atenti la orice zgomot. Mancarea e buna, similara cu cea chinezeasca, si la preturi rezonabile (2-3 euro/pers). Pana acum am fost foarte incantati de varietatea de sucuri naturale si shake-uri oferite de micile restaurante (0,6 – 1 euro). Recomandarile noastre ar fi “Tong Thai Food” in regiunea Sairee si “Pranee`s Kitchen” in Mae Haad. La Tong Thai Food am descoperit desertul nostru favorit: “Deep fried ice cream with fruit salad” :) E genial. Pentru cei care se adapteaza mai greu e bine sa stiti ca insula e plina de restaurante care ofera si mancare de tip occidental, inclusiv paine (in China era numai un fel de paine dulce si destul de scumpa). Singura problema este ca, de obicei, se gaseste la un pret dublu fata de mancarea thailandeza, si nu e foarte gustoasa. Ceea ce ni s-a parut interesant este ca pe aceasta insulita se circula numai cu motocicleta sau cu masina. Aproape orice localnic are cel putin o motocicleta. Benzina e numai 0,73 euro/litru iar motorina 0,6 euro/litru, asa ca isi permit :). Inchiriatul unei motociclete pentru o zi este intre 4,5 si 9 euro (depinde de dotari) iar un ATV 9 euro. Cum de carnet de conducere nu te intreaba nimeni toata lumea se plimba cu aceste vehicule, toata ziua si toata noaptea. :( Noroc ca noi am fost cazati in locuri mai retrase.

In ceea ce priveste cazarea, dupa ce am terminat cursul de scufundari ne-am mutat mai aproape de port (Mae Haad) si am gasit o camera cat se poate de draguta (cu pat dublu si baie proprie) la 9 euro/noapte (Save Bungalow). E important atunci cand calatoriti in aceasta zona sa cautati camere din ciment (ca sa nu aveti probleme cu insectele) si dotate cu ventilator sau aer conditionat (noi avem ventilator si e ok). O localnica ne-a spus ca “in Thailanda exista trei anotimpuri: cald, foarte cald si extrem de cald” :))), asa ca e bine sa luati in calcul aceste lucruri cand va alegeti o camera de hotel/hostel. Dupa cateva zile insa, ne-am obisnuit cu clima ambianta si nu mai resimtim caldura atat de puternic. Ce trebuie sa mai stiti este ca aici toata lumea isi lasa papucii la intrarea in casa, magazin, restaurant, farmacie, etc. Unii nici macar nu mai folosesc papuci :)) Nu am inteles inca prea bine motivul. Presupun ca nu vor sa aduca nisip inauntru.

Ca si concluzie pot spune ca aceasta insulita mai are mult pana va atinge normele noastre de civilizatie insa atmosfera e placuta, odihnitoare. Am avut ocazia sa vedem viata marina altfel decat pana acum iar insulele din Golful Tailandei vazute din larg sunt absolut superbe.

Primul pas in Asia de SE - Bangkok

2008-10-18T15:21:00.013+03:00

Am pasit pentru a doua oara pe taramurile Asiei. De data aceasta Asia de SE. In speranta ca totul va decurge conform planului ne-am aventurat in Thailanda. Zborul Bucuresti – Bangkok a fost destul de lung si obositor (2,30 h Bucuresti – Helsinki si 10 h Helsinki – Bangkok, cu 4 h de aseptare in aeroportul finlandez) insa a fost mult mai placut decat cel Bucuresti – Shanghai, cu Aeroflot-ul. Se pare ca finlandezii sunt mai seriosi.:) Am aterizat pe Suvarnabhumi, unul dintre cele doua aeroporturi din Bangkok, un gigant in comparatie cu Otopeni. De aici pana in centrul orasului am luat un autobuz destul de ieftin (0,8 euro/pers) si mai putin cunoscut de catre straini (556). Exista si un autobuz expres al aeroportului (3 euro/pers) sau taxi (aprox 8 euro). E bine ca aceste mijloace de transport au aer conditionat deoarece o caldura inabusitoare te izbeste puternic imediat ce parasesti incaperea protectoare a aeroportului. Nu imi venea sa cred cat de cald poate sa fie. Nu era soare ci doar o caldura puternica. Hainele incepusera sa se lipeasca de noi si ne gandeam doar sa ajungem cat mai repede la hostel ca sa facem un dus. Se pare ca thailandezii, pentru a face fata caldurii, fac dus de mai multe ori pe zi. :) Ne-am cazat la un hostel recomandat de Lonely Planet - Lamphu House, un hostel cochet situat aproape de una dintre cele mai cunoscute strazi din Bangkok – Khao San. Noua ni s-a parut doar o straduta pe care stau, de la un capat la altul, inghesuiti, diversi comercianti, insa, se pare ca aceasta strada are o mare insemnatate istorica pentru localnici. Cazarea ne-a costat cam 7 euro in camera dubla cu baie la comun. Din pacate nu mai aveau camere cu baie proprie, insa pentru o noapte nu cred ca e o problema prea mare.

In prima zi in Bangkok nu am reusit sa facem prea multe chestii. Ne-am intalnit insa cu faimosul tuk-tuk si cu diverse autovehicule specifice zonei. Am experimentat, normal, si bucataria thailandeza. Inceputul a fost promitator :). Un fapt interesant este ca localnicii folosesc lingura si furculita insa nu asa cum stim noi: cu ajutorul furculitei se pune mancarea in lingura iar furculita nu se baga niciodata in gura.

Si aici, ca si in China, strazile sunt pline de mici comercianti, dar mai putin agasanti. Mancarea este insa la ordinea zilei. Tarabe pline de diverse bunatati exotice te asteapta sa le devii client. Noi am ales varianta cea mai precauta si ne-am cumparat doar un suc din fructe proaspete si iaurt, mixat in fata noastra (0,66 euro/500ml). Deocamdata nu am patit nimic :)).

In a doua zi ne-am trezit tot in functie de ora Romaniei (cu 4 ore in urma fata de Thailanda) astfel ca nu am avut timp decat pentru a vizita Muzeul National din Bangkok (0,9 euro/pers). Pe la 15 – 16 se inchid cam toate muzeele/palatele/templele. Mi s-a parut destul de frumos si interesant. Arhitectura cladirilor iti atragea insa atentia mai mult decat exponatele in sine. In cazul in care va hotarati sa vizitati acest muzeu veniti cu sosete curate, caci in anumite cladiri nu se poate intra decat fara incaltaminte. :))

Trebuie sa va mai povestim despre cateva ciudatenii ale acestei lumi: thailandezii nu iti spun ca nu stiu daca ii intrebi ceva, iti ofera indrumare intotdeauna, chiar daca e gresit :(, la baie exista un singur robinet cu un singur fel de apa – calaie (suficient de calda pentru a face un dus racoritor :)), si cea mai tare chestie pe care am vazut-o pana acum, au inventat paleta care electrocuteaza muste si tanari :))). Aceasta minune a tehnologiei se incarca de la priza si se pare ca este foarte utila, pe laga faptul ca este amuzanta.

Importat de mentionat este ca desi la televizor se tot vorbea, inainte sa plecam din Bucuresti, de revolta din Bangkok, noi nu am vazut nimic de acest gen. Thailandezii ne-au primit cu multa amabilitate si cu zambetul pentru care sunt cunoscuti in intreaga lume.

Asia de SE - pregatiri pentru o noua aventura

2008-10-06T16:00:00.005+03:00

Am inceput pregatirile pentru o excursie de 3 luni in Asia de SE. Urmeaza sa vizitam 9 tari: Thailanda, Singapore, Indonezia, Malaezia, Filipine, Brunei, Vietnam, Cambodgia si Laos. Avand experienta din China am hotarat sa mergem pe aceeasi reteta - o excursie pe cont propriu, dormit la hostel si calatorit cu mijloacele de transport locale. Cei mai multi cunoscuti ai nostri cred ca suntem un pic nebuni dar noi credem ca o sa fie foarte frumos. Pentru pregatirea calatoriei am consultat ghidurile Lonely Planet http://www.lonelyplanet.com/ . Am inteles ca sunt cele mai bune si nu sunt foarte scumpe. Noi le-am cumparat de pe http://www.amazon.com/. Au foarte multe informatii despre puncte tuistice si mai putin turistice din toata lumea, inclusiv harti, programul de functionare al atractiilor turistice, descrieri ale hostelurilor, sfaturi de calatorie, etc. Asa am aflat ca perioada propice pentru a vizita aceste tari este octombrie - februarie. E destul de cald dar trebuia sa alegem intre caldura si ploaie. :) De asemenea e recomandat sa folosim pantofi care sa acopere degetele si haine lejere - bluze cu maneca lunga si pantaloni lungi. In caz contrar nu putem intra in Temple. Un alt aspect important este vaccinarea impotriva diverselor boli pe care le putem contracta. Dupa ce ne-am consultat cu diversi doctori ne-am hotarat sa ne vaccinam contra febrei tifoide, hepatitei A si B, difteriei, tetanosului si poliomielitei. Din pacate sunt cam dureroase, mai ales cel pentru DTP, si scumpe (50 - 85 lei/doza). Daca va hotarati sa va vaccinati e bine sa stiti ca aceste vaccine se pot face fie toate in aceeasi zi fie la 10 zile unul de altul. O alta problema este ca vaccinul contra hepatitei are 3 doze si ar trebui facut in cursul unui an. Exista insa si varianta rapida de 21 de zile. Noi ne-am facut aceste vaccine la Institutul de Vaccinari Internationale din str Schitu Magureanu (langa Cismigiu). Aici era cel mai ieftin (mai ieftin chiar decat daca am fi cumparat din farmacie) si am primit si consultatia gratuit (in conditiile in care la Institutul Victor Babes era 100 lei). Pentru programari/diverse intrebari puteti suna la nr 021/3162180 - dr Tudor. Pentru aceasta excursie noi ne-am facut si un mic stoc de medicamente si diverse cosmetice, ca de exemplu deodorant. Din cate am inteles produsele locale nu sunt foarte eficiente. :) O sa mai vedem si la fata locului insa. Sper sa nu fie chiar asa de rau. Mai avem cateva zile si decolam :) De aceasta data vom folosi compania aeriana Finnair. Vom avea escala la Helsinki iar destinatia finala este Bangkok, unde, cand vom iesi din aeroport, vor fi aproximativ 27 - 30 de grade C. Sa speram ca vom face fata acestei temperaturi. :)

Nanjng

2008-09-04T18:36:00.003+03:00

Nanjing este un oras interesant, cu multe locuri frumoase. Din pacate noi am avut doar doua zile la dispozitie pentru vizitat asa ca Mihai m-a plimbat cat de mult a putut :) Am facut un mic maraton pe la vreo 6-7 locuri in prima zi si pe la vreo 3 in a doua zi.

La Nanjing am vizitat mai mult cladiri gen muzeu. Cele mai interesante au fost Palatul Prezidential (folosit in perioada in care Nanjing a fost capitala Chinei) si Memorialul masacrului de la Nanjing.

Palatul prezidential era imens dar parca un pic dezamagitor ca si amenajare interioara. Se pare ca sunt putini chinezii care au grija de locurile pe care le viziteaza iar administratia palatului nu era foarte dornica sa faca ceva mai mult pentru infrumusetarea lui. Oricum a fost interesant.

Mausoleul masacrului de la Nanjing este construit in memoria victimelor de origine chineza din perioada in care japonezii au invadat China. Era imens si continea diverse obiecte, poze si povestiri ale martorilor.

La Nanjing am avut ocazia sa vedem si cum se distreaza chinezii in timpul liber. Am gasit intr-un parculet o scena amenajata special pentru dans. Aici, pe fundalul unei melodii chinezesti, fiecare dansa ce vroia - vals, salsa, tango. A fost surprinzator si amuzant pentru noi, ei insa erau extrem de incantati. Unii erau chiar foarte buni la dansul pe care il exersau. Noi am fi fost niste pacalici (cum zice Mihai) pe langa ei. :)

Hangzhou

2008-09-04T18:33:00.004+03:00

Despre Hangzhou chinezii spun ca este cel mai frumos oras din China. Noi credem ca este intr-adevar foarte frumos deoarece este, probabil, cel mai verde oras din China. Noi am fost cazati chiar langa West Lake - unul dintre cele mai mediatizate lacuri ale lor. Am facut o mica plimbarica cu o barca pe lac si am vizitat si cele cateva insulite ale lui. A fost foarte frumos deoarece oriunde te uitai gaseai o pata de culoare. Pomii infloriti au fost centrul atentiei si toate chinezoaicele isi faceau poze printre ramurile lor. Trebuie sa marturisesc ca si eu am facut acelas lucru :)

La Hangzhou am mai vizitat si niste temple, normal :) Cred ca nu am vazut atatea biserici/manastiri cate temple am vazut in China :)) Oricum, cu aceasta ocazie am aflat ce inseamna svastica - si este exact opusul a ceea ce stie majoritatea lumii. Ea reprezinta, in cultura budista, puritate, virtute si merite deosebite.

Wuhan

2008-09-04T17:56:00.005+03:00

Wuhan este un orasel micut, dupa standardele chineze :) dar aici am avut ocazia sa vedem ceva unic si absolut superb: un concert de muzica traditionala. Mai interesant este ca au folosit instrumente de mult uitate, as putea chiar sa spun necunoscute de marea majoritate dintre noi. Un exemplu in acest sens sunt niste lopote uriase care pe vremuri erau utilizate doar in concertele pentru imparat si persoanele foarte bogate - era semn de putere. In rest am vizitat un muzeu destul de interesant (despre istoria orasului) si un templu. La muzeu singurul neajuns a fost ca unele expozitii erau explicate numai in chineza :(

Croaziera pe Yangtze

2008-09-04T17:47:00.003+03:00

In primul rand trebuie sa mentionez ca noi am ales sa mergem pe vasul de croaziera cu chinezi, ceea ce reprezinta deja o aventura :)) Vaporul acesta era mai putin aratos decat cel "western" si era plin de chinezuti zgomotosi. Am intalnit insa si cativa mai civilizati. Erau unii care calatorisera destul de mult prin Europa si mai prinsesera cate ceva. :)

Cel mai amuzant a fost cand au aflat ca suntem din Romania. Am devenit adevarate staruri. Aproape toata lumea a facut poze cu noi si erau foarte incantati cand vorbeam cu ei, deoarece "Romania si China sunt tari prietene". In special cei de aproximativ 50 de ani stiau de Ceausescu si incercau sa ne intrebe cat mai multe. Ne-au intrebat chiar si daca acum, dupa revolutie, suntem mai bogati. :)) A fost interesant sa schimbam cateva cuvinte cu ei. :) Croaziera a durat doar doua zile dar a fost plina de activitati. :) Am avut ocazia sa vedem peisaje absolut superbe si sa facem si cateva lucruri noi. In prima zi am mers cu niste vapoare mai mici printre 3 stramtori. Calatoria a durat cateva ore bune, si la intoarcere toti eram cam adormiti, dar a meritat. Din pacate ghidul stia sa vorbeasca numai chineza asa ca noi ne-am bucurat doar de peisaj.

A doua zi am avut o mica aventura deoarece am mers cu o canoe. Mi-a fost un pic cam frica, mai ales ca nu stiu sa inot iar apa era cam aproape :)) Organizatorii excursiei au aranjat chiar si un mic concurs pentru noi, inspirati fiind de olimpiada. :) A fost foarte amuzant. Am fost premiati cu un mic spectacol de teatru chinezesc organizat chiar la baza muntelui, pe un vapor transformat in scena.

Calatoria s-a incheiat cu vizita la noul baraj construit la Maoping - cel mai mare baraj din lume. Din pacate afara era destul de ceata si nu am reusit sa vedem prea mult.

Un sfat pentru cei care se vor incumeta la acest drum: sa nu aveti incredere in nicio agentie de turism. Tot ceea ce spun e jumatate din ceea ce ar trebui sa stiti. Incercati sa ii intrebati cat mai multe lucruri, si nu cumparati bilete pentru excursiile organizate pe vas de la agentie. Data viitoare o sa fim si noi mai precauti. :)

Chengdu

2008-09-04T17:39:00.003+03:00

La Chengdu a fost foarte frumos. Am prins vreme buna si am vizitat destul de multe locuri. Cele mai importante au fost insa Centrul de cercetare al ursilor panda si Giant Budda Temple. Centrul de cercetare al ursilor panda gigant este proiectat ca o rezervatie pentru ei plus un mic muzeu si cladiri in care se desfasoara diverse activitati de cercetare si reproducere. Ne-a placut foarte mult la "pandalezi". Am putut sa ii vedem in timpul mesei si, pe cativa, chiar la joaca. Se pare ca sunt o specie de ursi destul de puturosi. :) Din cate am inteles petrec cam 16 ore din 24 mancand. :)) Se pare ca acesta este si unul dintre motivele pentru care sunt pe cale de disparitie. Alte motive, destul de importante, sunt ca ursii panda prefera sa traiasca singuri, fiecare avand un teritoriu de aprox 5-6 km patrati, iar femelele sunt fertile doar 1-2 zile pe an. La aceasta se adauga si faptul ca au multi "dusmani", inclusiv omul. Parca te face sa te intrebi cum de mai exista :)

Giant Budda Temple este un parc imens unde au sculptat in stanca un Budda de 71 m. Aici am avut ocazia sa vedem si niste morminte foarte vechi, asezate tot in stanca. A fost destul de interesant si placut. Am tot vizitat pana am ajuns pe capul lui Budda. Pentru mine, cel putin, a fost o surpriza placuta, desi la plecare am fost nevoiti sa parcurgem un drum mult mai dificil. Putina miscare nu face rau nimanui insa :)

O alta aventura a fost calatoria intr-o risca aproape dezmembrata. Ne-am lasat convinsi de o localnica sa ne duca de la Giant Budda pana la statia de autobuz. :) Poza atasata cred ca va va amuza.

La Chengdu am avut ocazia sa vedem si niste chinezi tibetani. Am stat la un hostel chiar in zona tibetana a orasului. O zona destul de supravegheata de politie dupa ultimele incidente. :) Cu aceasta ocazie am gustat si cateva specialitati la un restaurant local. Pot spune ca mancarea a fost foarte buna si destul de diferita de ceea ce mancasem pana acum. Cele mai multe feluri erau cu carne de yak sau oaie, bine preparate si mai putin prajite fata de mancarea clasica (in China aproape totul se prajeste).

Xi`an

2008-09-04T17:33:00.004+03:00

Aici am avut ocazia sa cunoastem o alta parte a Chinei - comunitatea de chinezi musulmani. Ceea ce ni s-a parut interesant este ca au transformat un templu (care parea budist ) intr-o moschee (pe care am cautat-o vreo ora pe strazile micute, pline de magazine care iti ofereau tot felul de chilipiruri).

Mancarea musulmana a fost bunicica, nu foarte diferita de cea cu specific chinezesc. De fapt, in China, cea mai buna mancare degustata pana acum a fost la un restaurant japonez si la unul libanez :)). (parerea mea - Mihai nu e de acord) In mod normal, am mers sa vedem si soldatii de teracota. Ni s-a parut ca pe vremea aia chinezii aveau mult prea mult timp liber de s-au gandit sa construiasca atatia soldati in scopul de a pazi un imparat mort (si sapaturile arheologice continua si acum) :) Poate nu intelegem noi tot :)) Oricum a fost o experienta interesanta.

Ne-a placut foarte mult o pagoda - Big Wild Goose Pagoda - care era inconjuata de o gradina imensa cu pomisori infloriti. Mirosul florilor de primavara se raspandea in toata gradina si te ademenea sa mai stai un pic.

Fiindca era sambata am avut ocazia sa vedem foarte multi chinezi pe strada. Unii se plimbau iar altii jucau sah chinezesc, mahjong sau carti. Trebuie sa va spun ca, in general, chinezii sunt mari jucatori de carti. Norocul e foarte important pentru ei - motiv pentru care aproape orice obiect, in China, aduce noroc. Am observat ca pe la toate muzeele si templele statuetele sunt lucioase (datorita frecatului) sau pline de bani (testoasele, caii si diverse vase) :))

Beijing

2008-09-04T17:22:00.005+03:00

De la Hong Kong la Beijing am calatorit cu un tren de noapte. A fost trenul cel mai frumos dintre toate cele cu care am mers prin China. Cu aceasta ocazie am cunoscut si o tanara doctorita care stia engleza si am putut afla mai multe despre cultura chineza.

In prima zi in Bejing am fost la Palatul de vara. A fost absolut uimitor. Pe o suprafata de 290 hectare erau atent asezate mai multe "incaperi regale" enorme. Noi ne tot intrebam cum se incalzeau acolo. :) Pentru a completa peisajul toate acestea erau asezate in jurul unui lac superb pe care te puteai plimba cu barcuta.

Am mers apoi pe Marele Zid. Cred ca a fost una dintre cele mai interesante "plimbari" din trecut si din viitor. Noi am vizitat partea mai putin renovata din zid si pot spune ca anumite portiuni, in ciuda faptului ca poarta amprenta timpului, ofera un peisaj extraordinar. Senzatia de a vedea lumea de la acea inaltime este imposibil de descris.

Aici am avut ocazia sa facem si ceva mai aventuros: am traversat un lac pe tiroliana. Mi-a fost foarte frica insa nu am putut rezista tentatiei si senzatia a meritat.

In a treia zi am vizitat Orasul Interzis si Heaven Temple. Din pacate ziua a fost invaluita intr-o mica furtuna de nisip care ne-a facut sa trecem mai repede prin aceasta zona. Orasul Interzis este un gigant arhitectonic, un labirint in mijlocul Bejingului. Cladirile te inconjoara inca de la intrare si nu te lasa sa respiri nicio clipa. Oriunde te-ai intoarce mai gasesti ceva interesant si frumos de pozat :)

Am mai vizitat si Templul lui Budda si cel al lui Confucius. La primul am avut ocazia sa vedem o statuie de 18 m inaltime realizata dintr-un singur trunchi de santal.

La Beijing am mai fost sa vedem un spectacol de oprea chinezeasca si unul de acrobatii. La opera am avut traducere in engleza, ceea ce a ajutat foarte mult. Am cumparat bilete de la hostelul la care am stat si a fost inclus in pret si transportul dus-intors. Ambele spectacole ne-au placut dar eu stau cu gandul tot la cel de la Yangshou.

Un alt spectacol, de scurta durata, dar destul de interesant a fost cel din Drum Tower. In loc de cuc iesea un grup de chinezuti care anunta ora fixa printr-o reprezentatie muzicala. :))

Am plecat din Beijing cu o impresie destul de placuta despre acest oras. Nu este la fel de dezvoltat ca si Shanghai dar se construieste incontinuu. Nu am reusit sa vizitam chiar tot deoarece este imens. In fiecare zi mai descoperi ceva ce ar merita aprofundat.

Hong-Kong

2008-09-04T17:10:00.005+03:00

De la Macao spre Hong Kong am calatorit cu un feribot extrem de rapid. Am facut cam 1 ora. Calatoria a fost destul de frumoasa si linistita.

La Hong Kong am fost intampinati de cladirile gigant, mult mai multe si mai inalte decat la Macao. Aici, cine s-a pierdut in Bucuresti, nu are nicio sansa. Regulile sunt cu totul altele. :) Metroul e o adevarata capcana pentru nou veniti.

Prima zi in Hong Kong a fost alocata obtinerii unei noi vize pt China deoarece, desi atat Macao cat si Hong Kong apartin Chinei , ele sunt considerate regiuni autonome. Se pare ca cele doua orase nu vor sa faca parte din China deoarece este o tara comunista. :))

Aici, spre deosebire de China, oamenii pot sa detina pamant si pot sa se miste liber dintr-o zona in alta. Ceea ce mi s-a parut foarte amuzant este ca in China persoanele pot detine un apartament dar nu si terenul pe care este construit. Astfel guvernul ii poate muta in functie de nevoile de dezvoltare ale tarii :)) Apoi am vizitat orasul cu ajutorul unui tramavai cu doua etaje. A fost foarte interesant. Ne-am simtit ca niste furnici. Oriunde te uitai dadeai peste giganti cu geamuri reflectorizante, unul mai aratos ca celalat.

Tot cu un fel de tramvai am urcat si pe un varf , la 500 de m altitudine, destul de cunoscut pentru privelistea pe care o ai de acolo - Victoria Peak. Intr-adevar panorama era deosebita, poate un pic umbrita de faptul ca poluarea a invaluit intr-un fel de ceata orasul (aici mai putin decat in restul Chinei - toate orasele vizitate pana acum erau acoperite de aceasta ceata).

La Hong Kong am vizitat si o zona mai exclusivista - trei "satuce" de pe malul marii. Desi am folosit cuvantul satuce, tin sa mentionez ca nu semanau absolut deloc cu ceea ce cunoastem noi. Vilele si blocurile cu cel putin 30 - 50 de etaje erau frumos asezate pe coasta oferind locatarilor o priveliste superba. Aici muntele se intalnea, in anumite zone, cu marea, iar cei mai curajosi intrau sa se racoreasca in mare. Plaja era similara cu cea de la noi, numai mai curata :) Am petrecut cateva ore admirand frumusetea acestor satuce si ne-am dat seama ca cel mai probabil ne-ar trebui vreo 2 saptamani pentru a vizita tot orasul. :)

Am mai vizitat o fosta inchisoare chineza, devenita muzeu. Aici au fost "cazati" emigrantii vietnamezi si diversi raufacatori chinezi care, normal, au fost readusi pe calea cea buna prin diverse metode de tortura. Aici am putut vedea si cat de ingeniosi au fost saracii vietnamezi, acestia costruindu-si diverse arme de aparare din tevi, peturi, lemne. Si-au facut chiar si un fel de masca de gaze.

Am vazut insa si lucruri foarte frumoase intr-un muzeu dedicat istoriei orasului. Mostenirea chineza era bine pusa in evidenta si ne-a impresionat in mod placut.

Am plecat din Hong-Kong cu o impresie placuta dar nu cred ca m-as muta vreodata aici. Oamenii au dezvoltat un fel de scut de autoaparare, care acum ii cam tine captivi. Au devenit mai indiferenti si mai reci cu cei din jur, din pacate.

Macao

2008-09-04T16:42:00.008+03:00

Macao este un oras frumos, cu locuri istorice bine pastrate dar, din pacate, destul de putine. Mostenirea portugheza domina inca strazile, pastrand aroma anilor trecuti.

Imediat ce am intrat in oras - vama este deasupra unui supermarchet :))) - am fost intampinati de cladiri inalte si impunatoare. Pe drumul catre hostel am avut ocazia sa vedem diverse cazinouri ce se intreceau in luminite si decoratiuni - o lume foarte diferita fata de ceea ce vazusem pana acum. Noaptea e foarte frumos aici.

La Macao a fost amuzant ca vorbeau un dialect destul de ciudat. O imbinare intre portugheza, chineza si engleza. Toate inscriptiile erau in portugheza si chineza, uneori si engleza (mai ales in muzee). Gazda noastra la Macao - un domn din Bangladesh, stabilit aici - era foarte incantat de oras. El ne-a zis ca in Macao guvernul chinez nu are mare putere, guvernatorul e ales de China dar este cetatean al orasului, iar oficialitatile chineze precum politia nu ies pe strazi in uniforma deoarece nu sunt prea bine tolerati. Cel mai interesant este ca cetatenii chinezi pot sta in Macao doar 2 saptamani, ca si turisti, spre deosebire de noi care putem sta 3 luni. :) In linii mari a fost placut la Macao. Este foarte clar faptul ca aici oamenii sunt mai civilizati si atenti cu aspectul lor. :) Influenta portughezilor a fost de bun augur. :)